Retailerul cu afaceri de aproape 2 mld. euro deschide primul magazin din acest an
Cu peste 100 de hipermarketuri, gigantul Kaufland continuă să se extindă și anunță primul magazin din 2016. Acesta va fi deschis pe 27 ianuarie, la București, pe terenul fostei fabrici de bere Griviţa, în zona Orhideea-Grozăveşti.
Având afaceri de aproape 2 miliarde de euro, grupul german Kaufland, care ajunsese anul trecut la 107 magazine, este astăzi unul dintre cei mai mari retaileri din România, concurent puternic pentru alți mari retaileri precum Carrefour, Billa, Auchan sau Mega Image.
De altfel, investiții în proiecte noi, extinderi, parteneriate și tranzacții sunt așteptate peste tot, în piața de retail. Dintre toate sectoarele economiei românești, despre retail se spune că a adus cele mai mari satisfacții din ultimii cinci ani.
Pe de o parte celor care au investit în magazine, iar pe de alta consumatorilor, celor care le cumpără marfa. Și nu, nu este o exagerare.
Pentru puţin peste jumătate din populaţia României, shoppingul este fie o nevoie, fie o plăcere, fie amândouă. Iar strict business, shoppingul e motorul unei pieţe care, la finele anului trecut, sărise deja de 25 de miliarde de euro. Ca valoare. O piaţă în plină ascensiune, dar fragmentată, aflată încă în proces de consolidare, cu investiții de sute de milioane de euro și zeci de mii de angajați.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





