SUA riscă să se confrunte cu un tsunami de noi cazuri, având la îndemână aceleași măsuri preventive, dar și aceeași populație reticentă la vaccinare, scrie Intelligencer.

Peste o mie de americani mor în fiecare zi din cauza infectării cu varianta Delta și iată că acum peste SUA se abate și varianta Omicron, care se răspândește acum mai repede în Regatul Unit, decât în ​​Africa de Sud.

S-a estimat că, în medie, o persoană infectată cu Omicron infectează până la alte 6 persoane. Omicron pare de două ori mai infecțioasă decât Delta, iar lucrurile riscă să se transforme într-un dezastru.

Cu toate acestea, există deja unele indicii din Anglia, dar și din Africa de Sud, că boala cauzată de noua variantă pare până acum destul de ușoară.

Modul în care transmisibilitatea poate duce la rezultate devastatoare

Valul Delta a arătat însă modul în care transmisibilitatea poate duce la rezultate mult mai devastatoare la nivel de populație, fără o variantă care să demonstreze o virulență crescută. Așadar, dacă înmulțim totalul cazurilor cu trei sau cinci sau chiar mai mult, o tulpină semnificativ mai puțin virulentă poate duce la un număr mai mari de cazuri de boli grave și de decese.

Omicron, un fel de déjà vu

În întreaga lume, răspunsurile inițiale au sugerat că, atât pentru factorii de decizie, cât și pentru epidemiologi, Omicron ar putea fi un fel de déjà vu. Nu doar pentru că este foarte probabil să ducă la un val mare de reinfecții, dar și pentru că acum se poate face bine ceea ce s-a făcut prost la începutul pandemiei. Un astfel de exemplu este că restricțiile de călătorie au fost implementate rapid de această dată.

Testele nu au devenit mai accesibile

Testarea rapidă în masă, care a devenit un fel de cruciadă pentru mulți americani, poate fi destul de utilă la nivel individual, dar eforturile administrației Biden nu au făcut până acum testele mult mai accesibile. Așa cum a subliniat recent Benjamin Mazer într-un articol din ”The Atlantic”, chiar și acele țări care au făcut testele rapide antigen mai mult sau mai puțin ieftine disponibile, nu pot spune că pandemia a dispărut.

Până și, Germania, adesea considerată un model al gestionării pandemiei, a trecut printr-unul din cele mai grave valuri ale pandemiei în această toamnă.

Chiar și în cel mai optimist scenariu, dacă această nouă variantă nu se va risipi rapid, este puțin probabil să însemne o tranziție nedureroasă în Statele Unite sau oriunde altundeva în lume.

„Resemnarea” ar fi un cuvânt mai bun

O astfel de rată de răspândire, așa cum se estimează, poate produce, în cele din urmă, o creștere a unor rezultate grave. Și chiar dacă vom dori să facem ceva pentru a opri asta, întrebarea este dacă se va mai putea. În ultimele luni, s-a vorbit destul de multe despre sfârșitul pandemiei. Dar poate că „resemnarea” ar fi un cuvânt mai potrivit. Pe măsură ce Omicron se profilează amenințător, nu ne rămâne decât să sperăm că va fi bine.