Mai multe trenuri către litoral
CFR Călători suplimentează cu două trenuri capacitatea de transport pe ruta Constanţa – Bucureşti, pentru preluarea fluxului mare de călători înregistrat în aceste zile pe Litoralul Mării Negre, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu.
Potrivit sursei citate, călătorii îşi pot cumpăra duminică bilete la trenul InterRegio 12890 care va pleca din Constanţa, la ora 20,20, şi va sosi în Bucureşti, la ora 23,11, iar luni, la trenul InterRegio 12891, care va pleca din Bucureşti, la ora 2,45, şi va sosi în Constanţa, la ora 5,45.
În acest an, către Litoralul Mării Negre au circulat zilnic din toată ţara peste 40 de trenuri.AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




