Macron: Putin nu vrea pace, ci capitularea Ucrainei

Macron a făcut această declarație la încheierea unei reuniuni prin videoconferință cu membrii „Coaliției de voință”, grup care reunește principalii aliați ai Ucrainei.

Reuniunea a avut loc duminică după-amiază, în contextul în care luni este programată la Washington o întrevedere între președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul discuțiilor inițiate la summit-ul din Alaska.

La Washington, Zelenski va fi însoțit de președintele francez Emmanuel Macron, de prim-miniștrii Germaniei, Italiei și Marii Britanii, precum și de președintele Finlandei și de liderii NATO și ai Comisiei Europene.

„Dorința noastră este de a prezenta un front unit între europeni şi ucraineni şi de a-i întreba pe americani în ce măsură sunt gata să contribuie la garanțiile de securitate ce vor fi oferite Ucrainei într-un acord de pace”, a precizat președintele francez.

„Nu pot exista discuții teritoriale asupra Ucrainei fără ucraineni. De asemenea, nu pot exista discuții asupra securității europenilor fără europeni”, a adăugat Macron, cerând ca europenii să fie invitați la viitoarele summit-uri dedicate Ucrainei.

Potrivit cotidianului german Bild, care citează surse guvernamentale, la Washington Donald Trump se va întâlni inițial față în față cu Volodimir Zelenski, urmând ca apoi să participe la discuțiile împreună cu liderul ucrainean și reprezentanții Uniunii Europene.

Evenimentul de la Washington va include o cină de lucru și o sesiune extinsă de discuții pe parcursul mai multor ore.

Mesajul lui Zelenski după reuniune

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat importanța menținerii unității Europei, așa cum s-a manifestat în 2022, după încheierea reuniunii Coaliției de Voință și înaintea întâlnirii programate cu Donald Trump la Casa Albă.

„Astăzi, la Bruxelles, am subliniat poziţiile noastre privind unitatea transatlantică, eforturile de pace, chestiunile teritoriale şi garanţiile de securitate, inclusiv aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Este esenţial ca Europa să rămână la fel de unită cum a fost în 2022. Această unitate puternică este esenţială dacă dorim să obţinem o pace reală”, a afirmat Zelenski.

Zelenski a apreciat că decizia Statelor Unite de a furniza Ucrainei garanții de securitate menite să contribuie la oprirea războiului cu Rusia reprezintă un moment istoric, exprimându-și punctul de vedere înaintea întâlnirii programate cu Donald Trump la Washington luni.

„Garanţiile de securitate, ca rezultat al muncii noastre comune, trebuie să fie într-adevăr foarte practice, să ofere protecţie la sol şi în aer, pe mare, şi trebuie să fie dezvoltate cu participarea Europei”, a declarat Zelenski pe reţelele de socializare, după o reuniune prin videoconferinţă a „Coaliţiei Voinţei”, care reuneşte aliaţii Kievului.