"Deoarece Rusia nu are un sistem de susţinere a energiilor alternative, investiţiile noastre sunt concentrate în străinătate. Este vorba de ţările în care Lukoil este prezent, precum România şi Bulgaria, unde intenţionăm să construim centrale solare şi ferme eoliene", a indicat responsabilul citat.

Reprezentantul companiei ruse a remarcat faptul că Lukoil intenţionează să construiască instalaţii noi, dar, de asemenea, să şi achiziţioneze situri existente în aceste ţări.’Planul (de dezvoltare a energiilor regenerabile în străinătate) este în curs de discuţie cu partenerii noştri străini. Până la sfârşitul anului 2011, totul va fi stabilit’, a subliniat acesta.

Cu o pondere de 18% în producţia rusă şi 2,1% în producţia mondială de petrol, Lukoil este cea mai mare companie petrolieră din Rusia. Rezervele sale confirmate de hidrocarburi reprezintă 1,3% din rezervele pe plan mondial.
SURSA: Agerpres