Ludovic Orban, anunțul serii privind eliminarea acestor pensii: Cer parlamentarilor să voteze

Ludovic Orban, anunțul serii privind eliminarea acestor pensii: Cer parlamentarilor să voteze
Publicat de Iulian Luca la 9 decembrie 2019, 23:23

Ludovic Orban consideră că demersul Guvernului PNL privind eliminarea pensiilor speciale reprezintă „un act de dreptate” și ar trebui votat de toți parlamentarii. Singura excepție din decizia politică a PNL o reprezintă pensiile de serviciu ale militarilor.

Premierul Ludovic Orban le-a cerut, luni, tuturor parlamentarilor să susţină proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor de serviciu ale militarilor, pe care Partidul Naţional Liberal l-a depus în Parlament, informează Agerpres.

El a declarat, la finalul unei întrevederi cu membrii Asociaţiei Municipiilor din România, că un astfel de demers reprezintă „un act de dreptate”.

„În ceea ce ne priveşte pe noi, PNL, decizia noastră este foarte clară: noi susţinem calculul pensiilor pe principiul contributivităţii. Asta este decizia politică a PNL, cu singura excepţie, a pensiilor de serviciu care sunt acordate cadrelor militare. (…) Le cerem parlamentarilor să-l amendeze, dar să susţină proiectul de lege, după care să punem capăt practicii pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor de serviciu pentru militari. Mi se pare un act de dreptate, un act corect şi le cer parlamentarilor să voteze proiectul de lege al PNL privind desfiinţarea pensiilor speciale”, a afirmat Orban.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.