Avocatii celor două companii, Apple și Samsung, au început să audieze martorii în cel mai important proces din lumea tehnologiei care se desfășoară în prezent în SUA. Avocatul care reprezintă Apple a deschis cazul prin prezentarea unor imagini cu telefoane Samsung din 2006 comparându-le cu modele din 2010, care au fost produse după lansarea iPhone. El a subliniat similitudinile şi a precizat că este mai uşor să copiezi decât să inovezi. Designerul Apple, Christopher Stringer, a fost primul martor al americanilor, iar pe durata mărturiei sale au fost prezentate nu mai puțin de 40 de prototipuri de telefoane mobile și tablete iPad, respinse de șefii Apple. Unele terminale desenate de echipa Apple au mai multe elemente în comun cu anumite produse Sony, cum ar fi modelul "Apple Proto 87". Stringer a declarat că Apple a creat sute de astfel de modele de-a lungul procesului de design.
Şi avocaţii Samsung au pregătit prezentări de deschidere a cazului pentru juriul format din şapte bărbaţi şi două femei. Kevin Packingham, chief product officer Samsung, a declarat că  lupta dintre Apple si Samsung se poartă pentru niște dreptunghiuri. „Clienții vor telefoane dreptunghiulare, iar noi ne luptăm pentru a putea fi capabili să oferim produse de formă dreptunghiulară. Unele dintre produsele noastre se întâmplă să aibă forma unui deptunghi, dar nu consider că acest lucru este o artă sau vreo știință inventată de noi”, a spus Packingham.
Bătălia  dintre Apple și Samsung a început in urma cu un an. Apple a fost prima care a acţionat în judecată Samsung la un tribunal din San Jose, California. Apple spune că Samsung i-a încălcat nu mai puţin de şapte patente şi i-a copiat produsele iPhone şi iPad. Samsung a răspuns cu aceeaşi monedă, acuzând Apple de încălcarea a cinci patente. Două dintre acestea sunt legate de tehnologia 3G. Deși Apple cumpără majoritatea componentelor de la Samsung, cele două companii nu au reuşit să ajungă la o înţelegere, astfel că s-a ajuns la un proces cu juraţi. Apple cere daune de 2,5 miliarde de dolari. Dacă Apple câștigă, produsele Samsung ar putea fi interzise în mai multe țări din întreaga lume.
CITEŞTE ŞI: Samsung ar putea lansa o tabletă de 11,8 inch cu Retina Display



<iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/NcTbLYJe6-4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Sursa: the verge, news.com.au