Vești proaste pentru șoferi! Prețul carburanților continuă să crească

Cei care doresc să cumpere o mașină trebuie să se gândească de două ori înainte de a face acest pas. Prețul carburanților crește continuu, iar cei care au deja mașină sunt îngrijorați de faptul că vor fi nevoiți să scoată mai mult din buzunar.

Comparativ cu anul trecut, în 2021 prețul carburanților a crescut cu 30 de procente. Un litru de combustibil premium poate ajung la 6,83 lei, unul de benzină standard poate ajunge la 6,20 lei, iar prețul pentru un litru de motorină poate să ajungă la 6 lei.

Economistul Iancu Guda spune că România are cel mai scump combustibil.

”Avem cel mai scump combustibil, și dacă-l raportăm la salariul mediu, la puterea de cumpărare din România, suntem cea mai piperată țară din UE din această perspectivă. În medie, o familie alocă 10% pentru transport, incluzând și combustibil pentru cei care au mașini. Cred că e o presiune pentru buzunarul românilor.”, spune acesta.

Șoferii deja simt scumpirile

Potrivit Digi 24, șoferii deja simt aceste scumpiri. Aceștia sunt de părere că raportat la salariile și pensiile din România, prețul carburanților este foarte scump.

Un șofer care are mașina pe motorină spune că scoate din buzunar săptămânal aproape 1.000 de lei pentru plin.

Economistul Iancu Guda mai spune că principalii factori pentru aceste scumpiri sunt revenirea economiei și producția din industrie.

”Principalii factori pentru scumpire sunt revenirea economiei și producția din industrie care duce la creșterea cererii. Principala materie pentru combustibilul folosit la autoturisme s-a scumpit. În luna septembrie 2020 prețul barilului de petrol era 186 lei, acum s-a dus la 304 lei, deci scumpire cu 63%.”, spune acesta.

Sursă foto: Pixabay