Lovitura supremă pentru cei cu mașini diesel! Tocmai au decis

Lovitura supremă pentru cei cu mașini diesel! Tocmai au decis
Publicat de Valentin Vioreanu la 2 iulie 2019, 00:04

Este dezastru pentru posesorii de mașini cu motoare diesel, dar și pentru cei care au mașini pe benzină. Cei mai mari ai lumii au luat o decizie care îi afectează în mod direct.

Mai exact, cei mai mari proprietari de petrol din lume au decis să țină producția petrol la un nivel redus, ceea ce înseamnă, că prețurile la pompă vor rămâne ridicate sau chiar vor fi crește și mai mult. Trump a fost cel care a militat pentru majorarea producției de petrol, tocmai ca motorina și benzina să se ieftinească.

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol a acceptat extinderea până în martie 2020 a acordului privind reducerea producţiei de ţiţei.

Astfel, membrii grupului au reuşit să-şi depăşească divergenţele pentru a sprijini creşterea preţurilor, pe fondul încetinirii economiei globale şi a majorării producţiei SUA.

Decizia îl va înfuria probabil pe preşedintele american Donald Trump, care a cerut liderului OPEC – Arabia Saudită – să furnizeze mai mult ţiţei şi să ajute la reducerea preţurilor la pompă.

Anul trecut, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alte state din afara cartelului (Alianţa OPEC+) au decis să reducă producţia cu 1,2 milioane bpd, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019. Luni are loc la Viena summitul OPEC, iar marţi se vor alătura convorbirilor şi ceilalţi producători globali de ţiţei.

Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.