BREAKING NEWS. Nicușor Dan a anunțat noua propunere pentru funcția de premier: Are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate
SURSA FOTO: Inquam Photos / Alex Nicodim - Nicușor Dan
Nicușor Dan a anunțat noua propunere pentru funcția de premier. Este vorba despre Luca Niculescu. Șeful statului susține că l-a ales pe Luca Niculescu deoarece consideră că acesta ar avea cele mai mari șanse să obțină o majoritate în Parlament.
Nicușor Dan a anunțat noua propunere pentru funcția de premier
Președintele i-a oferit lui Luca Niculescu libertatea de a alege formula viitorului Guvern, fie că va fi una politică sau tehnocrată. Nicușor Dan a subliniat că elementul important este ca noul Executiv să beneficieze de o majoritate parlamentară.
De asemenea, șeful statului a transmis că are garanția că un Guvern condus de Luca Niculescu va păstra direcția pro-occidentală a României.
„Am ales persoana care are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate. Are libertatea să aleagă formula de guvern politic, tehnocrat. Important e să aibă majoritate în Parlament. Am garanția că un guvern cu Luca Niculescu va pastra directia pro-occidentală”, a spus Nicușor Dan.

Luca Niculescu a acceptat responsabilitatea propunerii pentru funcția de premier
La rândul său, Luca Niculescu a acceptat responsabilitatea propunerii pentru funcția de premier, afirmând că este pe deplin conștient de dificultatea momentului.
„Accept această responsabilitate cu deplină conștiință a dificultății momentului. Prima misiune va fi formarea unui guvern cu profundă orientare pro-occidentală și pro-atlantică”, a spus Luca Niculescu.
Niculescu este a patra nominalizare pentru șefia Guvernului făcută de Nicușor Dan de la demiterea guvernului Bolojan
Luca Niculescu, diplomat și fost jurnalist, este a patra nominalizare pentru șefia Guvernului făcută de Nicușor Dan de la demiterea guvernului Bolojan, în urmă cu cinci luni. Acesta are 55 de ani și ocupă în prezent funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Totodată, el este coordonatorul național care gestionează direct procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Niculescu a fost, de asemenea, timp de peste șase ani, ambasadorul României în Franța. Numele lui Luca Niculescu a fost vehiculat și în ultimele luni, pe fondul crizei politice, atât pentru funcția de prim-ministru, cât și pentru o poziție în Guvern, inclusiv pentru cea de ministru al Afacerilor Externe.
De altfel, Eugen Tomac și Adrian Veștea, primii doi politicieni desemnați de Nicușor Dan să încerce formarea unui nou guvern după căderea, prin moțiune de cenzură, a Guvernului condus de Ilie Bolojan, l-au inclus pe Luca Niculescu în echipele lor pentru preluarea funcției de ministru al Afacerilor Externe. Luca Niculescu nu a făcut parte din niciun partid politic.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.