Aşa că, unele instituţii financiare au mărit comisioanele şi dobânzile la credite, iar altele au redus dobânzile la depozite, potrivit datelor brokerilor.

Pentru buzunarele clienţilor, diferenţele sunt uriaşe faţă de luna decembrie, spun specialiştii. Scandalul între stat şi bănci a trecut deja la un alt nivel. Fiscul a început controalele pentru a le verifica profiturile din ultimii ani. 
 
Patru bănci au majorat dobânzile la credite cu peste unu la sută. Astfel, pentru un credit de 50 de mii de euro, luat în lei pe o perioada de 30 de ani, românii vor plăti o rată lunară cu 150 de lei mai mare, faţă de luna decembrie.

Consecinţa va fi că tot mai puţini români vor putea lua un credit, spun analiştii. 

În războiul dintre stat şi bănci, generat de aşa-zisa „taxă pe lăcomie”, victimele colaterale sunt şi românii care au depus bani în bănci. Guvernanţii acuză băncile de câţiva ani că au câştiguri uriaşe, pe care le scot din ţară, pentru a evita plata impozitului.

ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Miercuri, indicele a scăzut de la 3,10% la 3,06%. Joi, acesta a stagnat la 3,06%. Totodată, joi, indicele ROBOR la şase luni a stagnat la 3,29%.

Te-ar putea interesa și: