Lovitură pentru Ion Iliescu! Anunțul tranșant făcut de procurori
Lovitură cumplită pentru Ion Iliescu chiar de la procurorii militari care anchetează dosarul Revoluției. Acuzațiile la adresa fostului președinte sunt etrem de dure.
Procurorii militari acuză, în documentele ajunse pe masa judecătorilor odată cu dosarul Revoluţiei, că Ion Iliescu şi militarii care l-au ajutat să preia puterea după fuga cuplului Ceauşescu au orchestrat cea mai mare diversiune din istoria României.
„Scopul inducerii în eroare din cursul lunii decembrie 1989 a fost pe deplin realizat, având în vedere că masele populare au fost într-adevăr neutralizate în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară (grupul Iliescu),” se arată în rechizitoriul dosarului Revoluţiei.
Toate tehnicile din manualele militare au fost aplicate, scriu procurorii, iar asta a dus la mii de morţi, răniţi şi sute de oameni arestaţi ilegal. Prima aplicată – demonizarea dictatorilor, lăsând în planul doi realitatea că cei doi abandonaseră puterea.
Tehnici militare de diversiune aplicate la Revoluţie pentru a convinge pe civili şi militari că puterea nou instaurată salvează ţara de ultimele zvâcniri ale regimului dictatorial. Asta spun procurorii militari care au trimis în judecată dosarul la aproape 30 de ani de la violenţele în care au murit sau au fost răniţi mii de oameni. Magistraţii descriu, în documentele trimise la Curtea supremă, toate tehnicile de dezinformare folosite, care au dus la panică, neîncredere şi ucideri necontrolate. Iar duşmanul poporului, aşa-numitul terorist, a fost o invenţie perfidă, explică acum Parchetul militar.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





