Anunț crunt pentru următorii angajați! Vor fi dați afară pe bandă rulantă. Criza economică și-a spus cuvântul

Este vorba despre jurnaliștii care lucrează la ziarele Asociației Mediater, prin care partidul Fidesz condus de Viktor Orban controlează o mare parte a presei de limbă maghiară din România. Două treimi dintre aceștia vor fi concediați, iar la nivelul grupului de firme vor avea loc disponibilizări de 70% începând cu luna ianuarie, conform informațiilor transmise de transtelex.ro.

Concedierile au loc pe fondul crizei economice din Ungaria

Potrivit sursei menționate, concedierile au loc pe fondul crizei economice care se manifestă deja în Ungaria, unde bugetul de stat este supus unor presiuni majore pentru a face față inflației galopante și crizei energetice.

Trebuie menționat că presa de limbă maghiară din România este controlată aproape în totalitate de Budapesta, după ce UDMR a decis ca guvernul Viktor Orban să finanțeze publicațiile de tradiție din Transilvania.

Astfel, a fost introdusă „Erdélyi Médiatér Egyesület” (n. red. Spațiul Media Transilvan), care a primit finanțări totale de peste 20 de milioane de euro direct de la bugetul Ungariei pentru trustul său de presă.

O investigație Atlatszo din 2021 arată că Asociația pentru Spațiul Media Transilvan (Mediater) a primit o finanțare record din partea guvernului maghiar, de 20 de milioane de euro în câțiva ani. Datorită acestor fonduri, asociația a devenit de departe cel mai mare trust media din presa maghiară din Transilvania, cu un portofoliu enorm.

Cine va fi dat afară?

Grupul de firme operat de Asociația Transylvanian Médiatér nu va face concedieri doar în redacțiile ziarelor tipărite, ci și în cadrul publicațiilor online și posturilor de radio pe care le controlează, scrie sursa menționată.

Cea mai mare companie a trustului de presă finanțat de contribuabilii maghiari, Prima Press Kft. din Székelyudvarhely, a anunțat în urmă cu mai bine de două săptămâni că va suspenda publicarea și distribuirea produselor sale tipărite (n. red. Krónika, Székelyhon, Székely Hírmondó, Heti Hirdető, Nőileg) începând cu 30 decembrie 2022.

Astfel, au fost concediați redactorii, corectorii, corectorii, lucrătorii tehnici care au legătură cu paginile tipărite și distribuția. Mai mult, doar o treime din cei aproximativ nouăzeci de jurnaliști cu normă întreagă vor rămâne angajați la holdingul media care operează multe ziare și posturi de radio.

De exemplu, la cotidianul Kronika vor rămâne angajați doar 6 dintre cei 17 jurnaliști cu normă întreagă. Amintim că acest cotidian a fost lansat încă din 1999. La rândul său, redacția din Cluj a ziarului va fi închisă.

„Acești oameni au fost descurajați de incertitudine. Nu există nicio garanție că disponibilizările de 70 la sută nu vor fi urmate de alte concedieri anul viitor. Ni s-a spus doar că va avea loc o reproiectare a familiei de ziare. Dar adevărul este că holdingul media maghiar din Transilvania s-a prăbușit. În noile condiții, va fi foarte greu să faci muncă jurnalistică de calitate”, a declarat un ziarist sub protecția anonimatului pentru sursa menționată.

László Nemes, directorul general al Prima Press Kft. a declarat pentru sursa menționată că încă nu s-a decis câți angajați vor fi concediați de la 1 ianuarie.

„Șaptezeci la sută nu este un număr exact, ci doar un ordin de mărime. Reorganizarea este în curs de desfășurare. Dar explicația pentru numărul mare de disponibilizări este că lichidăm rețeaua de livrare a ziarelor tipărite, odată cu încetarea tipăririi publicațiilor”, a declarat acesta.