Foxconn, care produce telefoane iPhone pentru Apple, a decis să oprească „aproape în totalitate” producţia sa din China, după ce autorităţile au informat companiile că trebuie să îşi menţină închise fabricile cel puţin până la data de 10 februarie, a declarat sursa citată, adăugând că o eventuală prelungire a perioadei de închidere ar putea afecta livrările de smartphone-uri către clienţi, inclusiv către Apple.

Sursa citată de Agepres a precizat că, până acum, Foxconn a înregistrat „un impact relativ limitat” de pe urma epidemiei de coronavirus deoarece utilizează uzinele din ţări precum Vietnam, India şi Mexic pentru a acoperi decalajul creat de închiderea uzinelor din China, iar firma va putea recupera întârzierile dacă toate uzinele vor lucra peste program după ridicarea interdicţiei.

Porţile fabricilor din China se închid una câte una

În oraşul Suzhou, din estul Chinei, companiilor li s-a ordonat să îşi închidă fabricile până la data de 8 februarie, iar în Shanghai până la data de 9 februarie. De asemenea, uzinelor din oraşul Dongguan, provincia Guangdong din sudul Chinei, li s-a spus să îşi închidă porţile până la data de 10 februarie. Astfel, o eventuală prelungire a închiderii dincolo de data de 10 februarie ar putea afecta operaţiunile Foxconn, în special cele din provincia Guangdong şi oraşul Zhengzhou, provincia Henan, unde sunt amplasate unele uzine importante pentru producţia de telefoane iPhone.

„Ceea ce ne îngrijorează este o nouă întârziere pentru încă o săptămână şi chiar o lună. Impactul ar fi unul semnificativ. Cu siguranţă ar avea un impact asupra producţiei de telefoane pentru Apple. Întrebarea cheie este dacă vom putea relua producţia la data de 10 februarie. Totul depinde de ordinele venite de la guvernul central şi autorităţile din provincii”, a spus sursa care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Grupul taiwanez Foxconn este cel mai mare producător mondial de produse electronice pe bază de contract pentru firme, precum Apple, Hewlett Packard şi Dell. Compania taiwaneză este renumită în special pentru că asamblează telefoanele iPhone pentru Apple.