Deputatul PSD Maramureş Sorin Bota declară, într-un comunicat, că restructurarea ANAF este necesară având în vedere harababura care există la ghişeele instituţiei, el solicitând ministrului Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, să dispună măsuri în acest sens.

„Pentru a efectua o banală plată, cu ordin de plată, la un ghişeu ţi se prelucrează datele şi la un alt ghişeu ţi se face încasarea banilor şi astfel reuşeşti performanţa să stai la rând de două ori. Obrăznicia nu se opreşte aici, de ea au parte şi persoanele fizice atunci când spre exemplu trebuie să plătească taxa pentru paşaport. Băncile sunt mult mai eficiente, folosesc un singur operator şi la prelucrarea datelor şi la încasare. În condiţiile în care azi există operaţiuni bancare realizate printr-un simplu click, de ce oare Trezoreria şi ghişeele ANAF trebuie să îţi aplice un tratament de evul mediu pe banii şi pe timpul tău?”, a declarat Sorin Bota, în comunicatul menţionat.

Acesta este de părere că preconizata restructurare bugetară trebuie privită cu maximă responsabilitate nu doar „de ochii lumii”.

„Sistemele trebuie mult simplificate şi eficientizate, aduse în parametrii necesităţilor actuale ale cetăţeanului sătul de bătut pasul pe loc, mai afirmă parlamentarul PSD Maramureş, potrivit sursei citate.