Lovitură cruntă pentru Klaus Iohannis! Plângere penală împotriva președintelui

Lovitură cruntă pentru Klaus Iohannis! Plângere penală împotriva președintelui
Publicat de Valentin Vioreanu la 31 august 2019, 15:05

Plângere penală împotriva lui Iohannis. Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, în Comitetul executiv al PSD.

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut „candidatului” Klaus Iohannis să prezinte de urgenţă „probe” în susţinerea afirmaţiei că Guvernul pe care-l conduce este corupt, întrucât afirmaţia preşedintelui „dăunează profund imaginii României”.

„Este de-a dreptul revoltător faptul că domnul Iohannis rosteşte de la tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale expresia: ‘Guvern corupt’. Îl somez pe candidatul Klaus Iohannis să prezinte de urgenţă probe pentru această afirmaţie care dăunează profund imaginii României. Îi asigur pe toţi românii că în ceea ce mă priveşte nu a existat niciun act de corupţie şi nicio problemă de ordin juridic care să umbrească activitatea mea. Domnul Iohannis îşi vinde sloganul, însă, în realitate nu-şi doreşte niciun Guvern normal, niciun Parlament normal şi nicio societate normală. Acest Guvern pe care domnul Iohannis îl consideră incompetent este acelaşi guvern lăudat de preşedintele Trump pentru performanţele economice, este acelaşi guvern lăudat de toate statele membre ale Uniunii Europene şi de toţi oficialii europeni pentru buna gestionare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, acelaşi guvern care a crescut veniturile românilor şi care a făcut investiţii în aproape toate comunităţile locale. Este acelaşi guvern care a obţinut încrederea cetăţenilor prin votul din 2016, pentru că acel vot a dat susţinerea parlamentară pentru Guvernul de astăzi. Nu voi accepta niciodată ca votul românilor să fie discreditat”, a declarat Viorica Dăncilă, miercuri, la Palatul Victoria.

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.