Operaţiunea nu s-a soldat cu victime, a precizat sursa citată, dar această informaţie a fost contrazisă ulterior de organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Potrivit OSDO, lovitura aeriană a ucis cel puţin nouă combatanţi, fie din rândul Gardienilor Revoluţiei din Iran, fie din miliţiile şiite pro-iraniene, aliate ale regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Ţinta atacului a fost un depozit de arme al Gardienilor Revoluţiei din Iran, mai afirmă OSDO. 

Agenţia oficială de presă SANA a relatat că în zonă s-au auzit mai multe explozii, iar apărarea antiaeriană siriană a doborât două rachete israeliene. Ulterior, agenţia – preluată de AFP – a transmis că rachetele au ucis doi civili în provincia Deraa din apropiere de Damasc. 

Presa de stat din Siria acuză Israelul că a lansat rachete la scurt timp după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a denunţat acordul nuclear încheiat în 2015 cu Iranul. O purtătoare de cuvânt a armatei israeliene a refuzat să comenteze „astfel de ştiri din străinătate”, adaugă Reuters. 

Israelul ordonase marţi autorităţilor locale din Golan să pregătească adăposturile antiaeriene, deoarece a detectat „activităţi neobişnuite ale forţelor iraniene din Siria”. Armata israeliană este în stare de alertă de nivel ridicat şi a mobilizat rezervişti în aşteptarea unui atac, informează Reuters. 

Generalul Gadi Eizenkott, şeful statului major al armatei israeliene, şi-a anulat participarea la o conferinţă anuală pe teme de securitate şi discută cu ministrul apărării, Avigdor Lieberman, şi cu alţi responsabili din domeniul securităţii, au declarat surse oficiale.

 

Te-ar putea interesa și: