"Centrala va trebui să fie finalizată şi să producă energie electrică în 2020. Lucrările de construcţie vor demara în 2014", a declarat permierul lituanian cu ocazia unei vizite la Visaginas, nordul ţării, locul unde ar urma să fie amplastă viitoarea centrală.

Lituania, împreună cu partenerii săi Polonia, Letonia şi Estonia, intenţionează de mai mulţi ani să construiască o nouă centrală nucleară care ar urma să o înlocuiască pe cea de la Ignalina, de acelaşi tip cu cea de la Cernobâl, care a fost oprită la data de 31 decembrie 2009, în conformitate cu acordul convenit cu Uniunea Europeană.

În condiţiile în care grupul sud-coreean Kepco a abandonat acest proiect în luna neoiembrie 2010, Lituania poartă în prezent negocieri cu un alt investitor, al cărui nume este deocamdată necunoscut.

"Negocierile cu investitorul strategic avansează în mod foarte concret", a explicat Andrius Kubilius, care a refuzat însă să dezvăluie numele societăţii în numele caracterului confidenţial al negocierilor.

Închiderea centralei de la Ignalina, veche de 26 de ani, a avut drept efect creşterea tarifelor la electricitate în Lituania şi creşterea dependenţei energetice a fostei republici sovietice de Rusia.
SURSA: Agerpres