Deprecierea este atribuită intenției SUA de a impune vineri sancțini Turciei, conform agerpres.ro

Separat, liderii statelor membre ale UE, reuniţi joi la Bruxelles în cadrul summitului Consiliului European, au decis să sancţioneze acţiunile „ilegale şi agresive” ale Turciei în Marea Mediteraneană împotriva Greciei şi Ciprului.

Moneda Turciei s-a depreciat cu 0,6%

Turcia a respins vineri decizia Uniunii Europene (UE) privind adoptarea de sancţiuni la adresa Ankarei pentru activităţile acesteia în estul Mării Mediteraneene, calificând această decizie drept „părtinitoare şi ilegitimă”.

În urma ameninţărilor cu sancţiuni, moneda Turciei s-a depreciat cu 0,6%, iar cotaţia era de 7,9375 lire/dolar, după ce joi s-a depreciat cu 1%.

Lira turcească a fost una dintre monedele emergente cu cele mai proaste performanţe în acest an, după o depreciere de 25% în raport cu dolarul, ca urmare a îngrijorărilor cu privire la diminuarea rezervelor valutare ale Turciei şi a capacităţii Băncii Centrale de a face faţă nivelului ridicat al inflaţiei.

Deciziile simultane ale SUA şi UE sunt negative, dar nu vor avea un impact direct asupra economiei Turciei pe termen scurt, iar asupra pieţei vor avea un efect limitat, dacă nu vor fi prea dure, a declarat un trader pentru Reuters. Acesta a adăugat: „Evoluţia lirei va fi determinată în funcţie de mesajele SUA şi UE, în direcţia reconcilierii sau a unor noi sancţiuni”.

Timothy Ash de la Blue bay Asset Management a apreciat că actuala administraţie de la Washington nu va impune sancţiuni prea dure, ţinând cont de relaţiile solide dintre Donald Trump şi preşedintele turc Tayyip Erdogan.

Lira turcească s-a apreciat luna trecută, după ce Banca Centrală a Turciei a majorat semnificativ dobânda de politică monetară, aşa cum se aşteptau analiştii.

Comitetul de politică monetară condus de guvernatorul Naci Agbal a majorat dobânda de bază de la 10,25% până la 15% şi a promis că va continua să înăsprească politica monetară până când va avea loc o scădere de durată a inflaţiei.

Douglas Winslow, analist al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings, a declarat recent pentru Reuters că Turcia nu a înăsprit suficient politica sa monetară pentru sprijinirea lirei, iar rezervele valutare ale ţării şi finanţarea externă rămân elemente potenţial negative.

Noile presiuni cu care se confruntă lira turcească, inflaţia de aproximativ 12% şi rezervele valutare reduse „vor spori semnificativ şansele” unei majorări a ratei dobânzii până la finalul anului, apreciază Douglas Winslow, principalul analist al agenţiei pentru Turcia.

Cele trei mari agenţii de evaluare financiară atribuie Turciei un rating „junk” (nerecomandat pentru investiţii). În august, Fitch a înrăutăţit perspectiva ratingului Turciei de la stabilă la negativă, în urma reducerii rezervelor valutare şi a credibilităţii slabe a politicii monetare.

Banca Centrală a Turciei are „o independenţă limitată” faţă de presiunile politice pentru rate mai scăzute ale dobânzii „şi un istoric care arată că răspunde lent la evenimente”, ceea ce sporeşte riscul instabilităţii pieţei şi a dezechilibrelor externe, a apreciat Winslow.