Ligia Deca: Salariile din Educație ar putea crește cu 20% în 2024
Sursă: Inquam Photos / Octav Ganea
Salariile din Educație ar putea crește anul viitor cu 20%, a anunțat ministrul Ligia Deca. Ea a precizat că Guvernul discută cu sindicatele încă și precizează că majorarea ar putea fi făcută etapizat.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că anul viitor este posibilă o majorare cu 20% a salariilor din învățământ. Această creștere ar urma să fie realizată în etape. Acest lucru ar conduce la venituri mai mari cu peste 50% față de luna iunie a anului curent.
Veniturile profesorilor ar putea crește cu 20% anul viitor
Conform declarației ministrului, anul acesta s-a înregistrat o creștere medie de 30% a salariilor din învățământ. De asemenea, există o ordonanță care prevede o creștere de 50% a salariilor pentru profesorii și personalul din învățământ, începând cu 1 ianuarie.
Cu toate acestea, măsura nu a fost implementată încă, deoarece Legea salarizării unitare nu este finalizată.
„Guvernul şi federaţiile sindicale ale cadrelor didactice şi ale personalului din învăţământ au discutat, în ultimele săptămâni, care ar fi o creştere realistă bazată pe posibilităţile din anul viitor, dar care să şi arate semnul de respect pe care îl avem pentru profesia didactică.
Din ultimele discuţii, s-a desprins un posibil 20% ca procent de creştere pentru anul 2024, nefiind încă finalizate discuţiile referitoare la etapele de acordare, ceea ce ar însemna că avem o creştere de peste 50% faţă de salarizarea care exista înainte de luna iunie a acestui an”, a afirmat Deca, la Parlament, într-o conferinţă de presă.
Ligia Deca spune că se pune accent pe corectarea inechităților
Ligia Deca subliniază obiectivele, și anume o creștere semnificativă a salariilor din învățământ, de peste 50% în comparație cu nivelurile dinaintea lunii iunie.
Mai mult decât atât, se pune un accent deosebit pe corectarea inechităților identificate în sistemul salarial al personalului din învățământ, în colaborare cu reprezentanții profesorilor.
Această inițiativă vizează, de asemenea, sporirea salariilor directorilor, directorilor adjuncți și ale personalului de conducere, precum și al altor categorii. Acești, deși se regăsesc în alte grile salariale, nu au beneficiat în aceeași măsură de creșterile salariale în trecut.
Ministrul Educației a menționat că există încă discuții deschise între Guvern și sindicate și că se analizează mai multe variante de etapizare a creșterii salariilor. Decizia finală va fi anunțată în curând, odată ce vor fi confirmate și de reprezentanții cadrelor didactice.
„Ştiu care sunt propunerile de etapizare, dar aş vrea să nu inducem în opinia publică variante care nu sunt confirmate”, a transmis Deca.
Majorarea indemnizațiilor demnitarilor nu e oportună
Pe de altă parte, ministrul Economiei, Radu Oprea, consideră că în prezent nu este adecvat să se mărească indemnizațiile pentru demnitari, accentuând nevoia ca statul să fie alături de sectorul privat.
Răspunzând la întrebări despre o posibilă creștere a indemnizațiilor pentru demnitari, propusă într-un proiect de lege de urgență discutat în mass media, Oprea a menționat că nu a citit documentul.
Oprea menționează că nu a avut ocazia să examineze un proiect de lege propus recent. Acesta prevede creșterea indemnizațiilor pentru demnitari. El consideră că orice efort de ajustare financiară trebuie să fie echitabil și distribuit uniform în întreaga societate, inclusiv în sectorul public.
„Eu cred că nu este cazul, ţinând cont de ceea ce am hotărât până acum, că într-un efort de reducere a cheltuielilor, statul trebuie să fie solidar cu mediul de afaceri”, a spus Oprea, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute, vineri, la Palatul Victoria.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





