Violeta Alexandru, actualul ministru al Muncii, nu s-a putut abține și a răspuns provocării Olguței Vasilescu. Aceasta, a acuzat-o pe fostul ministru de manipularea opiniei publice în ceea ce privește excluderea concursului pentru ocuparea posturilor din cadrul instituțiilor publice.

Ministrul Muncii neagă vehement aceste acuzații și oferă cetățenilor explicații concrete cu privire la acuzațiile inițiate de Lia Olguța Vasilescu.

„Ieri a sărit din baie cu o postare Vasilescu PRM să mă acuze că aș modifica HGul de organizare al MMPS astfel încât să desemnez „fară concurs” atașații pe probleme de muncă și sociale din cadrul misiunilor diplomatice (despre ei, despre cum taie frunză la câini și cum au fost parașutați inclusiv realizatori TV direct în Dubai, cu altă ocazie).
Pentru că s-a adus în discuție prostia, să facem câteva precizări, așa, ca pentru proști:

1. Articolul respectiv NU este propus de mine. Noi nu modificăm NIMIC. Acel articol e de pe vremea, și a fost semnat chiar de #prostiaPRM (dovada actul semnat chiar de ea în 2017, vedeți paginile scanate de atunci).

2. Dacă #prostiaPRM făcea un efort, își aducea aminte că această precizare NU exclude concursul. Ba din contră, mereu s-au organizat concursuri pentru aceste posturi. Sigur, înțeleg din minister că la concursuri ieșea cam cine trebuie, oamenii din minister au început să vorbească, cu toată teroarea și amenințările făcute asupra lor să tacă, nu se mai tem că prostia se mai poate întoarce în minister să le facă ceva.

3. Într-un final, când prietenii din minister i-au atras atenția că bate câmpii, într-un gest penibil, a șters postarea, dar o avem aici în captură”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

Lia Olguța Vasilescu, a susținut pe Facebook că partidul național libel este incompetent și că ministru va face de acum numirile în funcții, fără a mai exista concurs.

„PNL reorganizează Ministerul Muncii. Atașații de muncă vor fi numiți de ministru, nu vor mai da concurs, ca până acum.

Ce ziceați de competență?!”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.