Leul se depreciază în raport cu euro şi francul, dar se apreciază semnificativ faţă de dolar

Leul se depreciază în raport cu euro şi francul, dar se apreciază semnificativ faţă de dolar
Publicat de Bogdan Biszok la 3 mai 2016, 13:17

Leul s-a depreciat, marţi, în raport cu moneda europeană, până la un curs de 4,4875 lei pentru un euro, mai mult cu 1,01 bani (+0,23%) faţă de cotaţia anterioară, de 4,4774 lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

În schimb, faţă de dolarul american, moneda naţională a câştigat 6,51 bani, cotaţia fiind de 3,8697 lei pentru un dolar, în scădere cu 1,65% în comparaţie cu anunţul din şedinţa anterioară, respectiv 3,9348 lei.

Pe de altă parte, leul s-a depreciat în faţa francului elveţian, cursul anunţat de BNR fiind de 4,0894 lei, în urcare cu 0,51 bani (+0,12%), faţă de cotaţia din şedinţa precedentă, când un franc elveţian valora 4,0843 lei.

Gramul de aur s-a scumpit, marţi, cu 6,75 bani (+0,04%), până la 161,4258 lei, de la 161,3583 lei, valoare anunţată în şedinţa de vineri. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.