Este lovitura momentului dată de Austria celor care refuză să se vaccineze. Dacă aceștia nu vor face pasul decisiv până la data de 15 martie 2022, ar putea primi amenzi de 600 euro. Măsura fără precedent s-ar putea aplica începând cu data de 1 februarie 2022. Acela este momentul în care Parlamentul austriac ar putea aplica un proiect de lege. Este vorba de o inițiativă propusă de partidele SPÖ şi Neos. Ea vizează vaccinarea obligatorie pentru toţi austriecii cu vârste care au peste 14 ani.

În cazul în care se va ajunge aici, austriecii nevaccinați până la 15 martie 2022 vor plăti amenda de 600 de euro. Categoriile exceptate de la vaccinarea obligatorie sunt femeile însărcinate, persoanele cu probleme de sănătate, persoanele în fază recuperatorie (timp de 180 zile de la infectare cu COVID) şi persoanele sub 14 ani.

Amendă de 600 de euro din trei în trei luni

Lovitura este și mai dureroasă. Dacă nici după trei luni nu se vaccinează, austriecii vor mai primi încă o amendă de 600 euro. Cei care refuză să se vaccineze după un an, vor primi o amendă de 2.400 euro. Amenda va creşte până la 3.600 euro pentru persoanele care refuză să plătească amenda anuală.

Trebuie subliniat că austriecii sunt obligaţi să se vaccineze de la 1 februarie cu prima doză. A doua doză trebuie administrată la 14-42 zile de la prima vaccinare. A treia doza se va face la 120-270 zile de la administrarea primei doze.

Oamenii pot opta numai pentru vaccinurile recunoscute legal. Ei se pot vaccina cu Biontech/Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson.

Trebuie spus că proiectul de lege propus de partidele de opoziţie SPÖ şi Neos va intra în vizorul ministerului Sănătăţii şi ministerului Constituţional. În cursul săptămânii, proiectul de lege va fi trimis spre evaluare.

Lockdown total în Austria

Austria a intrat în lockdown total din, 22 noiembrie, în contextul valului fără precedent de infectări raportat în ultimele săptămâni.  Măsură va fi aplicată timp de trei săptămâni. Autoritățile au anunțat că, odată cu instituirea lockdown-ului, cetățenii îşi vor putea părăsi locuinţele doar pentru a merge la locul de muncă, pentru cumpărarea bunurilor de strictă necesitate şi pentru a face activităţi sportive în spaţii deschise.

În ceea ce privește funcționarea restaurantelor, majoritatea pot vinde produse doar pentru consum acasă, iar evenimentele culturale şi cele sportive de amploare se vor desfăşura fără spectatori. Pe de altă parte, şcolile rămân deschise, iar părinţii vor putea decide dacă îşi trimit copiii la cursuri sau optează pentru lecţii online.