Se dau banii înapoi, dar mai puțini! UE pregătește ordin, inclusiv în România. Legile nu țin cu noi

Se dau banii înapoi, dar mai puțini! UE pregătește ordin, inclusiv în România. Legile nu țin cu noi

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 11 iunie 2025, 23:38

Despăgubirile acordate pasagerilor pentru zborurile întârziate ar putea scădea semnificativ, potrivit unei noi inițiative susținute de Uniunea Europeană. Măsurile fac parte dintr-un pachet legislativ extins, care modifică drepturile de călătorie în toată Europa.

Despăgubirile sunt mai mici, iar regulile mai dure pentru pasageri

Despăgubirile oferite călătorilor afectați de întârzieri ale zborurilor vor fi reduse, conform unei propuneri recente a Uniunii Europene.

Proiectul, care a primit deja votul miniștrilor transporturilor din statele membre, vizează ajustarea pragurilor de timp și a sumelor compensatorii. Cei care călătoresc pe distanțe scurte sau lungi vor observa cele mai mari schimbări. Propunerea este parte dintr-un set mai amplu de reforme privind drepturile pasagerilor.

Documentul introduce peste 30 de noi măsuri, însă nu toate sunt favorabile consumatorilor. Deși autoritățile europene susțin că urmăresc echilibrarea intereselor dintre companii și pasageri, vocea criticilor se face deja auzită.

Compensații mai mici pentru zborurile întârziate

Conform reglementărilor actuale, pasagerii primesc 250 de euro dacă zborul întârzie cel puțin 3 ore și este mai scurt de 1.500 kilometri.

Aeroportul Otopeni, Aeroportul Henri Coanda
SURSA FOTO: Facebook, Bucharest Airports

Pentru cursele între 1.500 și 3.500 kilometri, despăgubirea ajunge la 400 de euro. În cazul zborurilor lungi, ce depășesc 3.500 kilometri, suma primită este de 600 de euro.

Noua variantă propusă reduce semnificativ aceste sume și ridică pragurile de timp. Astfel, pentru zborurile scurte, despăgubirea se va acorda doar dacă întârzierea depășește 4 ore, iar suma crește ușor la 300 euro.

Însă în cazul zborurilor de peste 3.500 kilometri, întârzierea trebuie să depășească 6 ore pentru ca pasagerul să fie eligibil. Chiar și așa, despăgubirea va fi de doar 500 euro, față de 600 euro în prezent.

Ce urmează după votul miniștrilor

Deși modificările au fost aprobate de miniștrii transporturilor din statele membre, ele nu sunt încă în vigoare. Urmează o rundă de negocieri cu Parlamentul European, care are dreptul de a accepta sau modifica propunerea. Procesul legislativ ar putea dura mai multe luni, iar forma finală a regulamentului ar putea suferi ajustări.

Pachetul propus nu se limitează doar la zborurile comerciale. El include și reguli noi pentru pasagerii din transportul feroviar, maritim sau rutier.

Uniunea Europeană urmărește astfel să creeze un cadru legislativ unitar pentru toți călătorii. Totuși, măsurile legate de despăgubirile reduse pentru zborurile întârziate au stârnit deja reacții negative din partea organizațiilor de protecție a consumatorilor.

Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.