Unele persoane susţin că rezultatele s-ar datora rigorii cu care a fost tratată prima fază a epidemiei, în timp ce altele spun că meritele aparţin campaniei de vaccinare, care a început ca o urgență încă din luna august. Realitatea este că, în timp ce în Germania, Merkel anunță un lockdown total de două săptămâni pentru a reduce creșterea numărului infectărilor, iar în Italia, unde există o evidență a deceselor cauzate de virus, ne pregătim să petrecem un Crăciun plin de restricții, în țara Dragonului, coronavirusul pare a fi doar o amintire, transmite Il Giornale.

„În urmă cu două săptămâni, la Wuhan a avut loc un mega eveniment pentru comemorarea victimelor epidemiei la care au participat mii de oameni”, explică Lucia King, purtătorul de cuvânt al comunității chineze din Roma. „În timp ce în februarie toți doreau să evadeze în Europa, astăzi, puține persoane doresc să revină în Italia, iar cei care decid să facă acest lucru primesc primul vaccin”.

Pentru Sonia Zhou, proprietara unui restaurant chinezesc istoric din cartierul Esquilino, cei care locuiesc în China permanent, preferă în schimb să renunțe. „Covid pare să fi dispărut, nu mai există, deci vaccinarea este aproape inutilă, doar cei care trebuie să se întoarcă aici în Italia, o fac”, ne spune ea. „În China există o situație mai controlată și vaccinul nu este obligatoriu, așa că cei care locuiesc în orașele chineze preferă să nu îl facă, deoarece nu mai au nevoie. Părinții mei, de exemplu, nu l-au făcut”, confirmă şi Daniele, care lucrează împreună cu Sonia.

China are deja vaccinul și îl vinde deja în străinătate

„Vaccinul produs în China este sigur și mai presus de toate este deja disponibil, în timp ce aici doar se vorbeşte, acolo, el există deja”, continuă Sonia. Nu numai. Sinovac și Sinopharm, cei mai mari producători chinezi de vaccinuri, semnează acorduri pentru a vinde serul și în străinătate. Accentul se pune pe țările în curs de dezvoltare, unde vaccinurile Moderna și Pfizer BioNtech, care se bazează pe tehnologia ARN mesager, ar putea întâmpina dificultăți de distribuție legate de menținerea lanțului rece. Dozele vaccinului „occidental” trebuie menținute la -80 grade, în timp ce cele chineze rezistă la o temperatură cuprinsă între două și opt grade. Ceea ce face posibilă păstrarea acestora într-un frigider normal.

Din acest motiv, vaccinul Sinopharm a fost deja aprobat în Emiratele Arabe Unite și Bahrain, în timp ce primele milioane de doze de Coronavac au plecat deja spre Indonezia. Turcia, pe de altă parte, a rezervat 50 de milioane. La Ankara se consideră că vaccinul chinezesc este „mai sigur decât cel bazat pe ARN”. „O persoană din Iran organizează deja excursii la Ankara cu scopul de a se vaccina”, spune funcționarul unei farmacii gestionată de chinezi. Documentația privind vaccinul Made in China a ajuns, suprinzător chiar şi în Ungaria. „Dacă experții dau un aviz pozitiv, vom începe imediat negocierea unui contract pentru importarea vaccinului”, a anunțat ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto.