Ciurel a precizat că va fi nevoie de o nouă vizită în Statele Unite ale Americii, unde la va explica potenţialilor investitori despre parcursul gigantului energetic în anul 2013, dar şi despre modul în care intenţionează să recupereze datoriile de la termocentralele care nu au plătit cărbunele livrat de CEO.

'Probabil că va trebui să mergem din nou în Statele Unite, sunt cereri acolo să venim să explicăm mai bine despre trendurile şi situaţiile economice ale companiei. O pregătim pentru listarea la bursă în sensul că se pare că anul financiar se încheie în condiţii favorabile şi trebuie să explicăm tot parcursul anului 2013 cu toate particularităţile lui. Aproape sigur că şi luna decembrie am încheiat-o pe plus, aşa încât profitul total estimat este în jur de 304 milioane de lei, ceea ce este mult peste ce visam, din care profit pur, profit de exploatare, este 170 de milioane de lei. Va trebui să explicăm în ce măsură putem să recuperăm creanţele, sunt 770 de milioane de lei creanţe de încasat de la colaboratori, de ce am continuat să dăm cărbune în zone în care nu ne-am putut recupera banii, pentru că asta este marea problemă a investitorilor, faptul că dividentul la sfârşit de an poate fi micşorat de cuantumul acestor creanţe neîncasate', a precizat managerul CEO.

Pachetul de 15% de acţiuni al CEO va fi listat la bursă în luna octombrie a acestui an.

SURSA: Agerpres