Klaus Iohannis susține că România se află în prezent într-o dublă criză, cauzată de pandemia de coronavirus, dar și criza declanșată de dărmânarea guvernului.

„Suntem într-o criză a prețului la energie. De lucru ar fi suficient pentru politicieni să rezolve problema pandemiei, să rezolve problema prețurilor la elctricitate. Dar ce s-au gândit unii dintre politicienii noștri? Să mai aduge o criză, o criză a guernării. În acest fel, astăzi, în Parlamentul României a fost votată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului care a avut succes.

Deci, cum se spune, Guvernul a picat în Parlament. În ultimele luni s-au spus foarte multe lucruri în politică, majoritatea lucruri urâte. Politicienii s-au obișnuit să se arate unul pe celălalt cu degetul, să se acuze de diferite lucruri, chiar și în interiorul partidelor. Oamenii nu știu ce să înțeleagă. Este o situație complicată”, a spus Klaus Iohannis la începutul conferinței de presă.

Totodată, șeful statului a mai adăugat că vrea soluții mature din partea tuturor partidelor politice, iar din acest motiv le va lăsa timp o săptămână pentru a lua decizia corectă.

El a făcut apel la maturitate, dar și responsabilitate.

„Este nevoie de soluții și este momentul pentru decizii mature din partea politicienilor, din partea partidelor politice. Pentru a da timp partidelor politice să se întrunească în forurile interioare să găsească abordări mature și să vină cu ele la consultări, voi convoca consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare. Acum, se cere maturitate și responsabilitate. Vă mulțumesc”, a mai spus șeful statului.

Guvernul Cîțu a fost demis

Amintim faptul că în cursul zilei de marți, 281 de parlamentari au votat moțiunea de cenzură depusă de PSD, acesta fiind cel mai mare vot cu care a fost demis un guvern în România. În ceea ce îi privește pe parlamentarii PNL și UDMR, aceștia au fost în sală, dar nu au votat.

Dezbaterea moțiunii de cenzură a fost un prilej de atacuri dure ale lui Florin Cîțu la adresa USR și invers, și ale PSD la adresa PNL și USR. Mai exact, Florin Cîțu i-a acuzat de incompetență de foștii ministri ai USR, punându-i în aceași linie cu PSD și AUR.

Totodată, el a cerut scuze în fața românilor pentru că a avut încredere în oamenii lui Dacian Cioloș și Dan Barna.

Potrivit Constituției, următorul pas ar fi ca șeful statului să invite partidele politice la consultări. Mai exact, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern (nu există un termen prevăzut cât poate asigura interimatul Guvernul demis).

Totodată, Constituția mai spune că preşedintele României are rolul de a desemnaun candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului, mai prevede Constituția.