Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că va susţine, la videoconferinţa cu membrii Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei COVID-19, crearea unui fond de redresare economică, de care să poată beneficia toate statele membre ale UE.

În același timp, Iohannis a evidenţiat importanţa Politicii de coeziune.

”Instrument complementar bugetului UE”

”Voi susţine crearea unui fond de redresare economică de care să poată beneficia, atenţie, toate statele membre, ca un instrument suplimentar faţă de măsurile de sprijin luate anterior deja la nivel european.

Acest instrument trebuie să fie complementar finanţării din viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021 – 2027 şi să fie utilizat pentru nevoile sectoriale reale ale statelor membre.

Şi aici mă refer, de exemplu, la sectorul medical şi la cel economic, cele mai afectate de pandemia de COVID-19″, a anunţat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că va susţine “ferm”, totodată, Politica de coeziune, Politica agricolă comună.

”Autonomia strategică a UE”

”Pe de altă parte, voi susţine ferm politicile clasice. Politica de coeziune şi agricultură nu îşi pierd în niciun caz relevanţa în actualul context complicat. Dimpotrivă, acestea trebuie să rămână politici esenţiale în viitorul buget al Uniunii, destinate, evident, şi reducerii decalajelor de dezvoltare dintre statele membre sau dintre regiunile europene”, a afirmat şeful statului, conform Agerpres.

În opinia sa, unul dintre cele mai importante obiective ale planului de redresare economică este asigurarea unei “autonomii strategice” a Uniunii Europene, în sectoare “vitale” precum sănătatea.

“Criza actuală ne-a arătat cât de important este un sistem de sănătate solid pentru asigurarea unui răspuns adecvat la situaţiile de urgenţă.

”Sprijin pentru statele membre”

Trebuie să consolidăm substanţial capacitatea Uniunii în acest domeniu şi să asigurăm sprijinul pentru ca statele membre să-şi îmbunătăţească semnificativ sistemele naţionale de sănătate.

Acesta va fi un element esenţial în construirea autonomiei noastre strategice”, a subliniat Iohannis.

Preşedintele a amintit că, prin măsurile luate la nivel european, până în prezent, a fost mobilizată pentru România o sumă de peste un miliard şi jumătate de euro din actualul buget multianual al UE – 750 de milioane de euro pentru susţinerea IMM-urilor afectate de criză; 350 de milioane de euro pentru achiziţia de echipamente medicale; 300 de milioane de euro pentru susţinerea şomajului tehnic; 120 de milioane de euro stimulente de risc pentru cadrele medicale şi 30 de milioane de euro, pentru susţinerea asistenţilor sociali implicaţi în acţiunile de sprijin grupurile vulnerabile.

”Fonduri deja disponibile”

“Aceste fonduri sunt disponibile acum deja şi vor fi folosite de către Guvernul Orban”, a completat şeful statului.

“Sunt convins că cea mai bună cale pentru a reuşi să limităm efectele nocive generate de pandemie are la bază un efort comun al tuturor ţărilor membre. Solidaritatea şi unitatea sunt indispensabile şi trebuie să prevaleze acum, în detrimentul oricăror abordări care au potenţialul de a crea breşe şi falii în interiorul proiectului european.

Aşa cum virusul nu ţine cont de graniţe, la fel şi noi, în marea familie europeană, va trebui să avem maturitatea de a trece peste orice bariere artificiale care ne pot bloca sau întârzia în a găsi soluţiile cele mai rapide şi eficiente în aceste momente extrem de dificile”, a declarat Klaus Iohannis.