Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în mesajul transmis la Gala „Topul Naţional al Firmelor 2022”, că autorităţile înţeleg impactul socio-economic al contextului actual şi depun eforturi pentru a contracara efectele crizelor şi pentru a diminua inflaţia. „În această privinţă, rezultatele se vor vedea în timp, începând cu anul 2023, care trebuie să fie anul dezinflaţiei”, a transmis el.

Economia merge înainte pe drumul cel bun

„Transmit felicitări Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru evenimentul care a devenit un veritabil reper al evoluţiilor din cele mai importante sectoare ale economiei noastre. Felicit, de asemenea, întreg mediul antreprenorial care, de la un an la altul, continuă să fie expresia tot mai puternică a capacităţii de adaptare şi de reinventare a afacerilor în economia României.

Mă bucur că, în pofida dificultăţilor şi a provocărilor cauzate de multiplele crize cu care ne confruntăm, aţi reuşit să priviţi şi în perspectivă, dând dovadă de curaj şi încredere. Ştiu că nu a fost şi nu este uşor, însă rezultatele dumneavoastră şi prezenţa în cadrul Topului Naţional al Firmelor denotă perseverenţă şi ne arată că «Economia merge înainte!», pe drumul bun”, a arătat Klaus Iohannis, în mesajul transmis la Gala „Topul Naţional al Firmelor 2022”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR). Mesajul a fost prezentat de Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial – Departamentul Politici Economice şi Sociale.

Creştere apreciabilă după doi ani de incertitudine

Preşedintele a adăugat că, în prezent, România beneficiază de un mediu de afaceri performant, care se adaptează eficient. Afacerile româneşti din Topul Naţional al Firmelor au prosperat, prin creşterea profiturilor cu circa 30% în 2022.

„Dinamica pozitivă din ultimii ani a companiilor cu capital autohton confirmă dorinţa întreprinzătorilor români de a deveni jucători importanţi. După doi ani de pandemie şi incertitudine, constatăm o creştere apreciabilă, cu circa 10%, a numărului firmelor româneşti. Trebuie să remarcăm, de asemenea, şi creşterea investiţiilor străine directe, cu 15% în primele 9 luni ale anului curent, ceea ce reconfirmă atractivitatea economiei noastre pentru investitorii străini”, a menţionat el.

Potrivit lui Klaus Iohannis, „contextul dificil în care ne aflăm ne ţine încă departe de siguranţa şi stabilitatea cu care eram obişnuiţi”, iar implicaţiile războiului nedrept al Rusiei împotriva Ucrainei amână sau chiar împiedică redresarea şi stabilitatea economică.

„Sincopele rezultate din reconfigurarea sau blocarea unor lanţuri de aprovizionare cu energie, combustibil şi alimente continuă să pună presiune asupra unor preţuri, care amplifică şi perpetuează inflaţia. În acelaşi timp, la nivel global îşi fac apariţia unele riscuri recesioniste, odată cu intervenţiile anti-inflaţioniste ale băncilor centrale, în direcţia temperării creşterii preţurilor. Ştiu că principala îngrijorare a mediului de afaceri este dată de preţurile la electricitate şi gaze naturale. În privinţa energiei, sunt binevenite soluţiile Guvernului de protejare a economiei şi a populaţiei. Însă cheia depăşirii crizei se găseşte şi la nivel european, unde trebuie evitate abordările unilaterale ale unor state membre, care pot distorsiona concurenţa şi pot crea disparităţi suplimentare”, a continuat el.

Soluții comune pentru economiile din UE

Şeful statului a arătat că economiile Uniunii Europene necesită soluţii comune, armonizate, pentru reducerea vulnerabilităţilor şi menţinerea competitivităţii industriilor europene.

„De aceea, statele membre ar trebui, pe termen scurt, să exploateze toate resursele disponibile pentru producerea energiei, inclusiv combustibilii fosili. Trebuie să valorificăm gazele naturale şi energia nucleară, în calitate de combustibili de tranziţie, pentru ca Uniunea Europeană să-şi reducă dependenţa de importurile de energie şi să-şi asigure, prin potenţialul statelor membre, un mix energetic echilibrat. Energia este indispensabilă, iar competitivitatea economiilor noastre trebuie susţinută pe baze durabile şi predictibile, nicidecum incerte sau speculative”, a afirmat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, ”în cazul României, crizele suprapuse pe care le traversăm au accentuat dezechilibre structurale mai vechi”, iar ”incertitudinile actuale şi conjunctura economică împovărează categoriile sociale vulnerabile şi pot crea o lipsă de încredere”.

„Vă asigur că autorităţile înţeleg impactul socio-economic al acestui context şi depun eforturi pentru a contracara efectele crizelor şi pentru a diminua inflaţia. În această privinţă, rezultatele se vor vedea în timp, începând cu anul 2023, care trebuie să fie anul dezinflaţiei. Doar prin colaborarea strânsă între întreprinzători şi autorităţi pot fi atinse obiectivele imediate şi pot fi găsite soluţiile viabile şi sustenabile. Absorbţia fondurilor europene rămâne obiectivul esenţial al administraţiei în următoarea perioadă. Utilizarea eficientă a fondurilor europene, mai ales în sectoare cu potenţial competitiv, precum agricultura şi industria alimentară, dar şi în sectoare de importanţă strategică, precum energia sau infrastructura, va face mai uşoară traversarea acestei perioade critice”, a subliniat el.

Vă încurajez să valorificaţi potenţialul local

Iohannis le-a transmis un mesaj întreprinzătorilor că „economia României are nevoie de experienţa, curajul şi ambiţia de care dumneavoastră daţi dovadă”.

„Afacerile şi legăturile care se stabilesc între micii întreprinzători şi marea industrie sau între fermieri şi lanţurile de comercializare sunt forţa motrice a economiei noastre. Vă încurajez să valorificaţi potenţialul local de materii prime şi să vă fidelizaţi consumatorul autohton!

De asemenea, rămân un susţinător al dialogului între mediul de afaceri şi decidenţi, fiind convins că dumneavoastră aţi venit, de multe ori, nu doar cu soluţii concrete şi viziune, ci şi cu noi modele de bune practici. Sunt convins că ultimii doi ani au fost un exerciţiu intens în această direcţie, de ambele părţi. Vă încurajez să fiţi în continuare partenerul de care autorităţile au nevoie pentru a lucra în beneficiul României”, a mai declarat președintele.