Klaus Iohannis a semnat decretele cruciale. Se vor pune imediat în aplicare
Mai mult de 10 procurori nu vor mai ocupa funcțiile pe care le-au avut până acum, ca urmare a decretelor semnate luni de președintele Klaus Iohannis. Dintre aceștia, trei au activat chiar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele de eliberare din funcţie, ca urmare a pensionării, a 12 procurori, între care trei de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a eliberat din funcţia de procuror, ca urmare a pensionării, pe:
* Valerica Mija – de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
* Valerian Stanca – de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, delegat în funcţia de prim-procuror al acestei unităţi de parchet;
* Luminiţa Elena Narcisa Ailoae – din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava;
* Iuliana-Gabriela Ghiţulete – de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea;
* Cătălin Camburi – de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
* Vlad Ion Făgărăşanu – de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
* Denise Diana Marţi – din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara;
* Ovidiu-Cristian Todoruţ – de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj;
* Adina Monica Dumitrescu – din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Oradea;
* Nicolae Iorga – de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti;
* Sandu Antonio Buzău – din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Timişoara;
* Călin Gheorghe Roman – de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





