Grupul financiar sloven KD Group neagă că divizia românească KD Life Asigurări SA ar fi intrat în faliment, însă anunţă că ar prefera să investească în alte ţări capitalul de care e nevoie pentru continuarea activităţii din România.

„KD Group neagă vehement zvonurile legate de falimentul companei KD Life Asigurări SA, subliniind că societatea analizează oportunităţi pentru focusarea pe pieţele regionale considerate mai profitabile”, se arată într-un comunicat al grupului sloven.

„Continuarea activităţii în România implică în primul rând o contribuţie semnificativă de capital pentru o piaţă de asigurări relativ mică. În consecniţă, compania vrea să-şi redirecţioneze capitalul către pieţele unde activitatea este profitabilă. Am informat CSA cu privire la această problemă, iar KD Group va lua o decizie finală, care va fi adusă şi la cunoştinţa autorităţii de supraveghere, cât mai curând posibil”, se arată în comunicat.

Un jucător mic

Comunicatul grupului financiar vine după ce presa a relatat că  angajaţii de la divizia de asigurări de viaţă – KD Life – au fost anunţaţi că firma intră în lichidare.

KD Life a fost autorizată să funcţioneze în mai 2006, iar la finele anului 2008 avea în portofoliu 7.502 contracte de asigurări în vigoare şi o cotă de 0,37% din piaţa asigurărilor de viaţă, ca volum de prime subscrise, care au atins 6,68 milioane de lei.

În 2008, potrivit datelor CSA, pierderile KD Life au crescut la 10,9 milioane de lei, de la 6,19 milioane de lei în 2007.

În ianuarie 2009, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a decis deschiderea procedurii de redresare financiară la societatea KD Life Asigurări.

„Potrivit acestei decizii, care a fost deja comunicată societăţii, Consiliul de Administraţie al KD Life are obligaţia ca, în termen de maxim 20 de zile de la data primirii deciziei, să întocmească şi să depună la CSA un plan de redresare”, se arată în comunicatul CSA de la acea vreme. Ulterior, reprezentanţii KD Life au anunţat că asigurătorul urmează să îşi majoreze capitalul social. La finele anului trecut, KD Life Asigurări şi-a majorat capitalul social cu 2,36 milioane de lei, la 40,84 milioane de lei, prin aport în numerar al acţionarilor, conform unei hotărâri a acţionarilor din 30 octombrie.

Asigurătorul român este controlat de KD Group Financna Druzba – 95,12% şi KD Zivljenje – 4,88%. Cele două entităţi sunt deţinute de KD Group, un grup financiar din Slovenia prezent în 12 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est.

KD Group activează în domeniul administrării fondurilor de investiţii şi brokeraj, asigurări, servicii financiare, investiţii de capital şi bunuri imobiliare.