”Kazahstan va continua planurile de colaborare cu România. KazMunayGaz intenţionează să crească livrările de ţiţei în zona Mării Negre la 65 milioane tone pe an, în orizontul de timp 2015 – 2020, de la 25 – 27 milioane tone pe an, cât livrează în prezent. De asemenea, grupul Rompetrol va continua investiţiile şi dezvoltarea pe piaţa românească”, a afirmat Talgat Kaliyev la Bucharest Forum Energy 2013.

Compania kazahă va livra ţiţei şi în Bulgaria, Moldova, Ucraina. ”Capacitatea totală de producţie de la Petromidia Năvodari este de 6 milioane tone pe an. Restul cantităţii de ţiţei va fi livrată şi în statele vecine, acolo unde există cerere, în Bulgaria, Moldova, Ucraina. Ţiţeiul va trece prin Novorossiysk, apoi va ajunge la Marea Neagră”, a declarat oficialul, citat de Agerpres.

Compania naţională de transport maritim Kazmortransflot Kazahstan, parte a KazMunayGas – unicul acţionar al Grupului Rompetrol, şi-a extins, prin construcţia/achiziţia a două tancuri petroliere de tip Aframax (115.000 tdw), operaţiunile de transport ţiţei şi produse petroliere şi în Marea Neagra şi Marea Mediterană. Investiţia aferentă celor 2 petroliere se ridică la peste 100 milioane dolari.

De asemenea, KMG deţine din 2008 şi operatorul terminalului petrolier din portul Batumi Georgia, cu o capacitatea anuală de tranzit de 15 milioane tone ţiţei, fiind în acelaşi timp şi acţionar al Caspian Pipeline Consortium (CPC), operatorul conductei de transport ţiţei dintre zăcămintele din vestul Kazahstanului şi portul de la Marea Neagră – Novorossiysk Rusia.

Cu o lungime de 1.510 km, conducta are o capacitate de tranzit de 28,2 milioane de tone pe an. După finalizarea lucrărilor de extindere a conductei, se estimează o capacitate a CPC de 67 milioane tone de ţiţei anual, din care 50 de milioane provenite din resursele Kazahstanului. CPC este deţinută in proporţiei de 31% de Rusia, 19% de Kazahstan, iar restul de alţi operatori.

KMG a investit în Rompetrol, din momentul achiziţiei, circa 4 miliarde de dolari, dintre care aproximativ 2 miliarde de dolari sunt investiţii cu impact direct în economia României, conform datelor grupului petrolier. Anul trecut, grupul Rompetrol a finalizat procesul de modernizare al Petromidia, prin care capacitatea de procesare a rafinăriei a crescut de la 3,8 milioane tone pe an la 5 milioane tone pe an.

Grupul Rompetrol este singura achiziţie a statului Kazahstan în afara graniţelor, oferind acces în bazinul Mării Negre la peste 300 de milioane de consumatori finali.

Te-ar putea interesa și: