Atacantul echipei Real Madrid, Karim Benzema, a câştigat, luni, la Paris, trofeul Balonul de Aur, premiul fiind decernat de marele fost fotbalist francez, Zinedine Zidane, asta după ce anul trecut a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Legenda lui Chelsea, Didier Drogba, fost internațional al Coastei de Fildeș a fost gazda serii, alături de Sandy Heribert, co-prezentatorul festivității.

Karim Benzema, fotbalist la Real Madrid, a câştigat trofeul Balonul de Aur în 2022

Cea de-a 66-a ediție a ceremoniei Ballon d’Or l-a avut drept câștigător pe francezul Karim Benzema. Trofeul a fost decernat luni seara la Theatre du Chatelet, în Paris. O serie întreagă de premii au fost înmânate luni unora dintre cei mai buni jucători din lume. Trofeul Ballon d’Or este acordat în fiecare an de France Football. Atacantul lui Real Madrid, Karim Benzema a primit titlul de jucător al sezonului 2021-2022 în Liga Campionilor, după ce a câștigat competiția cu Real Madrid. În sezonul 2021-2022, Benzema și-a adus contribuția și la câștigarea campionatului Spaniei, a Supercupei Spaniei şi a Supercupei Europei.

La 34 de ani, fotbalistul francez de la Real Madrid este primul laureat al Franței, după Zinedine Zidane în 1998. În timpul discursului de decernare a premiului a spus că Ronaldo şi Zidane i-au fost idoli în copilărie. Karim Benzema, care sezonul trecut a câștigat Liga Campionilor şi Campionatul Spaniei cu Real Madrid, a primit titlul de cel mai bun fotbalist al anului. De asemenea, pe tabloul feminin, a câștigat favorita Alexia Putellas, vedeta celor de la FC Barcelona şi deținătoarea trofeului.

Premiul a fost acordat pentru prima dată pe baza performanțelor obținute pe parcursul unui sezon, și nu pe parcursul unui an calendaristic, ceremonia din acest an fiind mutată din cauza viitoarei Cupe Mondiale din Qatar.

Gavi a primit trofeul Kopa, iar Thibaut Courtois a primit trofeul Yashin

Câștigătorul Trofeului Kopa, acordat celui mai bun jucător sub 21 de ani, este în 2022 catalanul Gavi, în timp ce Trofeul Yashin, care recompensează cel mai bun portar, a ajuns în posesia belgianului Thibaut Courtois, portarul care a câștigat în vară cea de-a 14-a Ligă a Campionilor Europeni a celor de la Real Madrid, într-o finală în care a fost desemnat jucătorul meciului.

Trofeul Gerd Muller, oferit de France Footbal golgheterului sezonului, i-a revenit polonezului Robert Lewandowski, care a marcat 57 de goluri în sezonul trecut, dintre care 50 în 46 de meciuri pentru Bayern Munchen. El câștigă premiul pentru cel mai bun marcator pentru al doilea sezon consecutiv.

Sadio Mane, atacantul lui Bayern Munchen și al Senegalului, este câștigătorul inaugural al trofeului Socrates, acordat pentru contribuții umanitare.

Echipa condusă de Pep Guardiola, Manchester City, a primit trofeul „Clubul anului”. Decizia se bazează pe faptul că City are cele mai multe nominalizări individuale la cele șase categorii, inclusiv Lucy Bronze, la fotbal feminin. Liverpool s-a clasat pe locul al doilea. Real Madrid a terminat pe locul trei.

Cristiano Ronaldo, nominalizat pentru al 18-lea sezon consecutiv, s-a clasat pe locul 20 în urma votului din 2022 – dezamăgitor pentru standardele sale, dar mai bine decât adversarul său de-o viață, Lionel Messi, care nu a prins lista primilor 30 de jucători nominalizați.

Lewandowski a primit Trofeul Gerd Muller

Lewandowski va primit Trofeul Gerd Muller din partea celor de la France Footbal, oferit golgheterului sezonului. Polonezului i s-a făcut o mare nedreptate în 2020, atunci când Balonul de Aur nu a fost decernat din cauza pandemiei de COVID-19, iar în 2021, când toată lumea spera să i se ofere o reparație necesară, l-a câştigat Leo Messi.