Gigantul farmaceutic Johnson & Johnson este acuzat, de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, că a dat mită în valoare de zeci de milioane de dolari pentru a impulsiona vânzările unor medicamente proprii.

Sumele au fost acordate celui mai mare furnizor american de servicii medicale pentru sanatorii, Omnicare. Acesta trebuia să recomande centrelor cu care colabora produsele sub marca Johnson & Johnson. Presupusele mite datează din perioada 1999-2004, potrivit Departamentului de Justiţie al SUA.

J & J a mai efectuat şi alte plăţi,  sub forma de granturi şi fonduri educaţionale către Omnicare, având rolul de a-i convinge pe reprezentanţii furnizorului să recomande produsele sale.

Reprezentanţii Johnson & Johnson au negat acuzaţiile, afirmând că toate acţiunile companiei au fost legate.

Scandal privind siguranţa medicamentelor

Acuzaţiile vin într-un moment foarte dificil pentru gigantul american, care a anunţat retragerea a milioane de cutii de Tylenol, Benadryl, Motrin şi Rolaids de pe pieţele din SUA şi Asia.

O ancheta a FDA, instituţia responsabilă de siguranţa alimentelor şi medicamentelor în Statele Unite, a arătat că Johnson & Johnson are probleme foarte grave la fabricile din SUA.

În plus, retragerea produselor de pe piaţă a fost dictată de plângerile pacienţilor care acuzau un miros neplacut al medicamentelor, ce le producea greţuri şi vărsături.

Te-ar putea interesa și: