„Nu suntem noi românii un caz unic şi nici nu trebuie să mai credem ba că suntem o ţară cu inflaţie care nu se putea rezolva ba că leul se va deprecia continuu. Uitaţi că am avut inflaţie negativă chiar dacă a fost determinată de unele politici fiscale. Inflaţia este scăzută. Leul nu se depreciază. Este unde trebuie. Cred că am scăpat de foarte multe marote, idei fixe ale trecutului şi suntem o ţară normală, europeană, să spunem aşa. Şi în domeniul politic şi social nu suntem departe de o anumită frecvenţă, poate suntem mai emoţionali aşa”, a spus Mugur Isărescu. 

Potrivit guvernatorului BNR, finanţarea întreprinderilor este scăzută, dar creditul trebuie să finanţeze investiţii eficiente. 

„Nu pledăm pentru creşterea creditării aşa ca să avem creditare mai mare. Nu facem nimic, decât să pregătim o nouă criză. Când creditul finanţează investiţii eficiente, el contribuie la creşterea producţiei potenţiale. Ceea ce spuneam noi că lipseşte acum. Se stimulează prea mult consumul şi PIB-ul potenţial este lăsat în urmă. Avem un gap negativ. Acest gap negativ înseamnă un potenţial de dezechilibre, că se manifestă pe partea externă a balanţei de plăţi, că se manifestă în inflaţie viitoare nu este bine să stimulăm consumul cu mult peste ceea ce produce economia”, a declarat Mugur Isărescu. 

Acesta a spus că pe măsură ce stimulii fiscali descresc va trebui apăsată pedala creditării, dar trebuie apăsat prudent. 

Moneda naţională a atins marţi, pentru a doua oară în ultima săptămână, cel mai slab nivel din ultimii aproape cinci ani în raport cu euro, care a fost cotat la 4,5957 lei, în creştere cu 0,98 bani (0,21%) comparativ cu şedinţa de luni. 

AGERPRES