‘Pot să confirm că guvernul a făcut o cerere Uniunii Europene şi că ea a acceptat-o’, a declarat Cowen într-o conferinţă de presă.
La rândul lor, miniştrii europeni ai finanţelor au estimat, duminică seară, că ajutorul financiar destinat Irlandei, cerut de Dublin, este ‘justificat’ pentru ‘salvgardarea stabilităţii financiare în UE şi zona euro’.
Ajutorul financiar prevăzut de Europa şi FMI în favoarea Irlandei este cuprins între 80 şi 90 de miliarde de euro, au indicat duminică seară două surse diplomatice la Bruxelles, citate de AFP.
‘Valoarea prevăzută este de 80 la 90 de miliarde de euro’, a indicat una dintre aceste surse.

A doua sursă a confirmat că această sumă este prevăzută după discuţiile purtate în prezent la Dublin între autorităţile irlandeze pe de o parte, experţii Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene şi ai FMI de cealaltă.

Duminică seară, Uniunea Europeană şi FMI au răspuns favorabil la o cerere de sprijin financiar din partea Irlandei pentru a o ajuta să facă faţă unei crize a sectorului său bancar. Modalităţile sale urmează a fi încă discutate.

Guvernul irlandez a vorbit până acum despre un împrumut de mai multe ‘zeci de miliarde de euro’. Preşedinţia belgiană a precizat duminică seară că el va rămâne sub 100 de miliarde de euro.

Potrivit surselor diplomatice, ajutorul ce va fi în final acordat Dublinului va fi astfel suficient de apropiat celui de care a beneficiat Grecia în primăvară. Atena a primit atunci promisiunea unui împrumut de 110 miliarde de euro pe trei ani pentru a o ajutat să facă faţă scadenţelor sale de împrumuturi şi de rambursare.
SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: