Iranul face mișcarea momentului. O nouă fabrică de centrifuge pentru industria nucleară ar pute fi construită
Iranul face mișcarea momentului. Potrivit ultimelor informații transmise de Organizaţia pentru Energia Atomică din Iran, există o intenție cu privire la consturirea unei noi fabrici de centrifuge pentru industria nucleară, utilizate la îmbogăţirea uraniului.
„După sabotajul de la unul din depozitele noastre, planificăm acum construcţia de centrifuge mai rapide şi mai avansate”, a declarat directorul AEOI, Ali Akbar Salehi, citat de agenţia ISNA.
În ceea ce privește amplasarea acesteia, fabrica va fi construită în apropierea instalaţiei nucleare de la Natanz, a precizat Salehi, notează Dpa, citată de agerpres.
La Natanz, principala unitate nucleară iraniană, a avut loc în iulie o explozie pusă de autorităţile de la Teheran pe seama unui sabotaj. ‘Din motive de securitate’ nu au fost date publicităţii alte detalii. AEOI raportase iniţial daune limitate, dar ulterior a recunoscut că explozia a provocat ‘distrugeri considerabile’.
Prevederi încălcate pe bandă rulantă
Începând cu anul 2019, Iranul a încălcat tot mai multe din prevederile acordului nuclear din 2015, încheiat la Viena cu puterile internaţionale, după ce Statele Unite au denunţat unilateral înţelegerea şi au reintrodus sancţiunile care fuseseră suspendate. În ianuarie, Teheranul a anunţat că nu va mai respecta reglementările privind centrifugele şi cantităţile de uraniu îmbogăţit prevăzute în acord.
Săptămâna trecută, Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) a comunicat că Iranul deţine o cantitate de uraniu îmbogăţit de zece ori mai mare decât cea permisă prin înţelegerea conform căreia programul nuclear iranian fusese îngheţat, în schimbul suspendării sancţiunilor internaţionale.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




