De mai bine de un sfert de secol, doar două țări din Orientul Mijlociu – Egiptul și Iordania – au recunoscut oficial Israelul. Niciuna dintre monarhiile din Golf nu a făcut-o. În ciuda afirmațiilor oficiale din ultimii zeci de ani ale Emiratelor Arabe Unite, conform cărora nici o țară arabă nu ar trebui să normalizeze relațiile cu Israelul până când nu va pune capăt ocupației teritoriilor palestiniene, legăturile dintre Emiratele Arabe Unite și Israel au fost cât se poate de liniștite. Același lucru este valabil și pentru multe alte state arabe.

Situația a devenit mai tensionată abia în 2010, când Israelul a asasinat un lider Hamas în Emiratele Arabe Unite, iar mnonarhia din Golful Persic a adoptat o poziție tranșantă împotriva statului evreu. A durat doar pînă în 2011, când revoltele populare din lumea arabă au îngrozit monarhiile autocratice din Golf, așa că legăturile au fost repede restabilite. A fost nevoie doar de o decizie israeliană de a permite vânzări de tehnologie de armament către Emiratele Unite și o promisiune că nu vor comite noi asasinate pe teritoriul Emiratelor Unite.

În următorul deceniu, Iranul s-a profilat tot mai intens drept cel mai mare dușman al Israelui și Emiratelor Arabe, fără a mai menționa alte câteva monarhii și dictaturi arabe susținute de SUA.

În momentul în care Trump a ajuns la Casa Albă, politica sa din Orientul Mijlociu s-a concentrat aproape în întregime în jurul creării unei coaliții regionale anti-Iran cu Israel, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite în centrul ei. Dar fără palestinieni.

Acum aproape 30 de ani, Washingtonul a orchestrat o presupusă conferință de pace penntru Orientul Mijlociu. Sub auspiciile SUA și – într-un fel – internaționale, Israelul urma să normalizeze relațiile cu statele arabe, continuând în același timp ocupația, extinderea coloniilor, furtul pământurilor și discriminarea împotriva palestinienilor. Și odată ce guvernele arabe s-ar fi aflat deja în trenul SUA-Israel, palestinienii nu ar mai fi avut de ales decât să urce la bord.
Planul a eșuat, iar așa-numita strategie „înăuntru / în afară” de creare a unui acord israeliano-palestinian, care a modelat acordurile de la Oslo de la mijlocul anilor 1990, a fost și ea un fiasco.

A zis cineva ceva despre „pace”?

Și atunci, de ce ar crede cineva că o revenire la abordarea anterioară eșuată „în afara / în” ar funcționa mai bine de această dată? Mai ales că nimeni nu a pronunțat deloc sintagma „pacea israeliano-palestiniană”.

Odată cu acordul mediat de SUA, Israelul primește prima sa normalizare,oficială, a relațiilor cu o monarhie din Golful, fără a renunța la ceva. În mod oficial, Israelul spune că își va suspenda anexarea unor teritorii din Cisiordania ocupată, ca parte a acordului. Dar anexarea sa de facto a unor teritorii uriașe de pământ palestinian în Cisiordania s-a desfășurat nestingherită timp de zeci de ani.

Pandemia a luat fața anexărilor

Recent, guvernul premierului Benjamin Netanyahu a renunțat deja la o declarație de anexare formală, deoarece presiunea forțelor israeliene de dreapta a trecut de la planurile de anexare la preocupări privind pandemia. Ambasadorul Israelului la Națiunilor Unite, Gilad Erdan, susține chiar că anexarea unor teritorii „nu mai este pe masă”.

Normalizarea legăturilor cu Israelul întărește poziția regională a Emiratelor pe orbita Washingtonului din Orientul Mijlociu. Cu o populație mai mică de 10 milioane – dintre care doar aproximativ 12% sunt cetățeni ai monarhiei din Golf, – acest stat foarte bogat joacă un rol militar majore în Yemenul devastat de război și în Libia aruncată în haos.

Ce au de câștigat americanii

America are și ea de câștigat. În primul rând, mai multă forță în regiune prin obținerea a doi aliați-cheie puternici din punct de vedere economic și militar împotriva Iranului. Trump își poate consolida un nou mandat de la electoratul pro-Israel, pentru a ajuta Israelul să obțină mai multă recunoaștere în lumea arabă.

Ce au avut si ce-au pierdut

Iar palestinienii vor obține ceea ce palestinienii obțin întotdeauna. Praful de pe tobă.
Nimic nou pentru ei, având în vedere că guvernele arabe în general și monarhiile din Golf în special nu au făcut aproape nimic pentru a susține drepturile palestinienilor în ultimii ani. Acordul nu face nimic pentru a pune capăt amenințării anexărilor, deoarece anexarea de facto este deja în vigoare, iar anexarea de jure este întârziată doar pentru o perioadă.

Ca atâtea „planuri de pace” ale SUA, acordul de normalizare Israel-Emiratele Unite nu va aduce pacea. Anexarea de facto a teritoriilor palestiniene ocupate ilegal continuă, iar refugiaților li se refuză în continuare dreptul de întoarcere. Pentru cei care își fac luzii, trebuie reafirmat: Niciun efort de normalizare a legăturilor dintre Israel și lumea arabă nu va aduce în final pacea.