BRD Groupe Societe Generale şi Construcţii Erbaşu SA, în calitate de lider al Asocierii Construcţii Erbaşu – Concelex – Terra Gaz Construct, au semnat un contract de credit în valoare de 52,5 milioane lei pentru realizarea lucrărilor de construcţie a noului stadion Steaua, potrivit unui comunicat al instituţiei bancare, remis joi publicității.

În cadrul plafonului de finanţare dedicat proiectului, BRD a acordat liderului de Asociere o facilitate de credit cu două componente, una de finanţare revolving a cheltuielilor de execuţie, ce a înregistrat în intervalul martie 2019 – august 2020 utilizări cumulate în cuantum de 142,4 milioane lei, dar şi una de garantare a obligaţiilor asumate prin contractul de lucrări, cu o utilizare în valoare de 10,9 milioane lei.

”Un nou proiect de referinţă”

Proiectul este realizat în contextul găzduirii a patru meciuri de fotbal în cadrul EURO 2020 (trei în faza grupelor şi unul în optimi), ce urmează a se disputa pe Arena Naţională în vara anului 2021, stadionul Steaua având ca destinaţie desfăşurarea antrenamentelor premergătoare acestor partide.

Noua arenă, cu o capacitate de 31.254 locuri, şi o suprafaţă construită de 82.000 mp îndeplineşte criteriile impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare din care face parte, putând găzdui şi competitii sportive de rugby. Beneficiarii proiectului sunt Compania Naţională de Investiţii (CNI SA), pe perioada efectuării investiţiei şi Ministerul Apărării Naţionale, ulterior predării proiectului.

„Client BRD din 1994 şi lider în domeniul infrastructurii publice, Construcţii Erbaşu a dezvoltat, împreună cu celelalte companii asociate, un nou proiect de referinţă care ne va bucura pe mulţi dintre noi.

”Sprijinim în continuare economia românească”

Suntem mândri că l-am susţinut, mai ales în aceste condiţii speciale. Aceasta este o dovadă că dorim să sprijinim în continuare economia românească şi antreprenorii români cu şi mai multă energie şi pasiune, pentru a face diferenţa pentru viitor”, a spus Yves Lallemand, director general adjunct al BRD, coordonator al activităţii Corporate Banking, citat în comunicat.

„În ultimii ani, am avut o colaborare foarte bună cu BRD pentru dezvoltarea proiectelor companiei noastre, atât prin consiliere, cât şi prin soluţii bancare optime, iar comunicarea a fost excelentă în toată această perioadă”, a declarat, la rândul său, Cristian Erbaşu, directorul general al Construcţii Erbaşu.

Compania Construcţii Erbaşu a fost înfiinţată în iulie 1990, ca întreprindere cu capital integral românesc, având 20 de angajaţi.

Erbașu, societate pe acţiuni încă  din 1991

Din anul 1991 compania, păstrând caracterul de afacere de familie, s-a transformat în societate pe acţiuni, iar ca acţionari au fost cooptaţi o serie dintre angajaţii aflaţi înca de la început în firmă şi care au contribuit din plin la dezvoltarea ei.

BRD – Groupe Societe Generale operează o reţea de 625 de unităţi. BRD ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,41 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 30,000 POS şi aproape 1,500 ATM-uri.

Activele totale ale băncii erau, la finalul lunii iunie 2020, de 58,39 miliarde de lei.

BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 149.000 de angajaţi în 67 de ţări şi peste 31 de milioane de clienţi în întreaga lumea.