Război în Israel. Iranul a atacat Țara Sfântă cu drone militare

Război în Israel. Iranul a lansat zeci de drone militare spre Israel, sâmbătă seara. Potrivit postului de televiziune „Canal 12”, SUA au văzut prima oară dronele iraniene că se îndreaptă spre Țara Sfântă și au anunțat imediat Guvernul de la Ierusalim.

Armata Israelului a confirmat deja că Iranul a lansat dronele militare. O să dureze câteva ore până ajung în Israel. O să aibă probleme cu semnalul GPS când vor încearca să oprească dronele iraniene. Dacă mai vin atacuri, armata israeliană o să informeze publicul.

„Israelul este bine pregătit pentru acest atac. Ne-am pregătit din timp pentru diverse scenarii. Pentru a intercepta aceste lansări, dispunem de cercuri de protecţie atât din partea marinei cât şi a forţelor aeriene pe mai multe straturi.

Sirenele vor suna în cazul în care anumite zone sunt ameninţate. Sirenele vor suna doar dacă dronele vor intra în spaţiul aerian israelian, în locaţiile relevante. Armata va lucra pentru a intercepta ţintele cât mai devreme posibil.

Vom încerca să le împiedicăm să ajungă pe teritoriul israelian, aceasta este sarcina noastră. Dacă vor intra în spaţiul aerian israelian, atunci veţi auzi sirene şi alarme oriunde vor intra aceste ameninţări şi le vom intercepta”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari.

Daniel Hagari
Daniel Hagari (SURSA FOTO: The Israel Defence Forces (IDF))

Irakul și Iordania și-au închis spațiul aerian

Iranul a trimis un al doilea val de drone militare spre Israel. Mai multe drone iraniene au fost văzute zburând din Iran peste provincia irakiană Sulaymaniya. Irakul a anunțat deja că-și închide spațiul aerian și oprește tot traficul aerian.

La rândul ei, Iordania a anunțat că închide spațiul aerian din cauza „pericolele crescânde” din Orientul Mijlociu.

„Comisia de Reglementare a Aviaţiei Civile a decis închiderea temporară a spaţiului aerian iordanian pentru toate aeronavele (…) începând de sâmbătă de la ora 20:00 GMT (23:00 ora locală şi a României) până la noi ordine. Această decizie va fi revizuită în mod regulat în funcţie de evoluţia situaţiei.”

Mai multe companii aeriene, printre care Austrian Airlines, Lufthansa și Qantas, şi-au suspendat zborurile sau le-au deviat pe alte rute din cauza situaţiei actuale.

Israelul a decis să suspende orice activitate școlară duminică, 14 aprilie 2024.

„Zeci de drone au fost văzute zburând dinspre Iran în direcţia Israelului deasupra spaţiului aerian irakian”, au spus două surse de securitate irakiene pentru agenția de presă Reuters.