Ionuț Stroe, mesaj despre raționalizarea de energie: Nimeni nu-și dorește

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), a vorbit, luni seara, despre mesajele contradictorii care au apărut recent în spațiul public cu privire la economisirea energiei electrice.

Oficialul liberal spune că nimeni nu își dorește să impună o raționalizare a energiei, subliniind că poziția oficială a Partidului Național Liberal (PNL) a fost deja exprimată clar de către prim-ministrul Nicolae Ciucă în cursul zilei de sâmbătă.

”Poziţia oficială a Partidului Naţional Liberal a fost foarte clar exprimată de premierul Ciucă, sâmbătă. El este preşedintele PNL şi premier în acelaşi timp, iar apelul către populaţie pentru cumpătare, pentru eliminarea risipei, pentru economisire, pentru o cât mai bună gestionare a resurselor de care dispunem – noi, în comparaţie cu alte state chiar dispunem, rezerva de gaze în momentul de faţă este una mult superioară altor state – este un lucru absolut normal. Eu cred în măsuri voluntare de economisire, ale populaţiei şi ale companiilor, în condiţiile în care preţurile sunt mari”, a declarat Ionuţ Stroe, luni seară, la Antena 3.

Apel european la solidaritate

Purtătorul de cuvânt al liberalilor a amintit că există un apel european de solidaritate și cumpătare cu privire la consumul de energie, subliniind, de asemena, că declarațiile șefului Executivului nu ar trebui interpretate într-o altă manieră.

”Nimeni nu-şi doreşte să impună raţionalizare, nimeni nu-şi doreşte să ajungem în momente în care să regretăm cumva că nu ne-am pregătit şi iar ne-a luat pe nepregătite, de asta cred că în acest moment, aceste bonificaţii din partea statului – pentru că este vorba de nişte bonificaţii pe care Guvernul îşi doreşte să le ofere celor care în mod voluntar se conformează şi adoptă măsuri de economisire – nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni”, mai spune Ionuț Stroe.

Premierul Nicolae Ciucă a lansat un apel către români

Premierul Nicolae Ciucă le-a cerut românilor să reducă risipa de energie electrică. În caz contrar, s-a discutat în Guvern despre un sistem de sancțiuni pentru cei care nu respectă.

Totodată, șeful PNL a dezvăluit și că autoritățile au luat în considerare bonificații acordate celor care economisesc. Totuși, nu există în prezent soluții tehnice pentru aplicarea unor astfel de măsuri.

„Am discutat în şedinţa de guvern de joi acest subiect. Deocamdată, nu avem o soluţie tehnică.Sigur, acestea sunt măsuri prin care şi noi ne-am gândit, şi facem apel la populaţie, să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin, în mod deosebit în orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, pentru că aşteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni pentru a putea să gestionăm cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna viitoare”, a declarat Nicolae Ciucă.