Ionuț Stroe, despre comasarea alegerilor

Purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL) a venit cu precizări în ceea ce privește comasarea alegerilor. Ionuț Stroe a precizat, în cadrul unei emisiuni la TVR Info, că ideea aceasta nu aparține liberalilor.

Acesta a adus în atenție că și alte țări comasează scrutinele pentru Parlamentul European. Printre aceste țări, el a enumerat Belgia și Italia.

El a menționat că discuția despre acest subiect a fost deschisă anul trecut, cu scopul evident de a oferi o perioadă de timp înainte de alegeri pentru a asigura predictibilitatea procesului democratic de vot.

Stroe a subliniat că atunci când se referă la alegerile organizate împreună, vorbește despre simplificarea procesului electoral, nu despre manipulare.

El spune că votul democratic nu poate fi niciodată egal cu șmecheria. Pentru a susține argumentul său, a menționat că alte șapte state europene organizează anumite tipuri de alegeri împreună cu alegerile europarlamentare.

”Nu pleacă de la noi (ideea comasării alegerilor – n.r.). Anul trecut am deschis această discuţie pentru că, în mod evident, ne gândeam că trebuie să existe ceva timp înainte pentru a oferi predictibilitate procesului democratic de vot.

Când vorbim de aceste alegeri organizate împreună, vorbim de simplificarea procesului electoral, în niciun caz de şmecherie, votul democratic niciodată nu va fi egal cu şmecheria.

Dacă e să vorbim de şmecherie, ar trebui să ne uităm la exemplele a şapte state europene care – ce să vezi? – organizează împreună anumite tipuri de alegeri fix cu prilejul alegerilor europarlamentare”, a afirmat Ionuţ Stroe.

Liberalul a indicat că țări precum Belgia, Italia și Ungaria sunt printre cele care optează pentru comasarea alegerilor. El a menționat că nu se intenționează nicio modificare a regulilor și a evidențiat că conceptul de comasare a alegerilor este mai degrabă un scenariu.

Stroe susține că este important să se ia rapid o decizie cu privire la posibila comasare a unor runde de alegeri, deoarece atât competitorii politici, cât și opinia publică trebuie să fie informați în legătură cu desfășurarea scrutinului din acest an.

vot
Vot/SURSA FOTO: Dreamstime

PSD consideră că discuția s-a închis

Miercuri, europarlamentarul social-democrat Mihai Tudose a abordat același subiect și a afirmat că, în opinia sa, discuția privind comasarea alegerilor s-a încheiat.

Tudose a susținut că a aflat despre propunerea de comasare a alegerilor de la președintele PNL, Nicolae Ciucă. El a subliniat că partidul său nu are cunoștință despre această idee.

Tudose a evidențiat că, în cazul unei eventuale comasări, aceasta nu ar viza niciun adversar specific.

Mai degrabă, ar avea ca obiectiv evitarea unui interval extins, cuprins între trei și patru luni, între septembrie și decembrie, dedicat desfășurării alegerilor.

”Eu cred că discuţia tocmai s-a închis fiindcă am văzut aseară o declaraţie a domnului Ciucă, prin care spune că ei, PNL-ul, nu ştiu nimic de această idee şi că nu e ideea lor”, a declarat acesta în Parlament.

Întrebat despre probabilitatea viitoarelor comasări, europarlamentarul PSD a spus că nu poate spune. Totuși, a precizat că posibilitatea există.