Suveranismul românesc este o reacție negativă, fără fundament ideologic
Ion Iliescu consideră că suveranismul care se manifestă astăzi în România nu are consistență ideologică și nu este altceva decât o reacție de respingere față de realitățile sociale și politice. În opinia sa, este vorba despre un „discurs negativ și reacționar”, care exprimă o stare de frustrare colectivă.
Suveranismul românesc contemporan nu este, în opinia lui Ion Iliescu, o ideologie solidă sau coerentă, ci mai degrabă o reacție negativă și viscerală la dificultățile sociale și politice cu care se confruntă țara. Într-un discurs tranșant, fostul președinte îl caracterizează drept un „discurs negativ și reacționar”, lipsit de consistență teoretică și redus la o manifestare a nemulțumirii față de clasa politică și globalizare. El subliniază că România, ca stat liber și suveran, nu are nevoie de un suveranism populist care să mascheze frustrările sociale, ci de o „revoluție a gândirii”, fundamentată pe rațiune, profesionalism și respect autentic pentru istorie și democrație, a discutat fostul președinte cu Ionuț Vulpescu.
„Nu trebuie să fii expert în politică, se vede cu ochiul liber că în România nu există organic un suveranism justificat ideologic, consistent cu sine însuși. Suveranismul este un discurs negativ și reacționar, oglinda nemulțumirii față de clasa politică și practicile politice în genere. Nu avem un suveranism robust, ci o variantă populistă și resentimentară. La bază, suveranismul este o contradicție: România e un stat liber și suveran. Cum să vrei să fii suveranist într-un stat autonom și independent? La noi în țară se numește suveranism repulsia față de sărăcie, disperarea față de inegalități, dezgustul față de ierarhii, refuzul față de o globalizare prost înțeleasă”, a declarat fostul președinte în cadrul podcastului Avangarda.
Naționalismul, deturnat într-un spectacol grotesc
Iliescu critică aspru maniera în care naționalismul este instrumentalizat de către noul val populist. Acesta denunță teatrul politic al celor care folosesc simboluri religioase și tradiționale ca pretext pentru a masca lipsa de idei sau de proiecte coerente.
„Naționalismul nu înseamnă să bați străzile purtând însemne religioase, nici să busculezi tribunele Parlamentului în costum popular, nu înseamnă nici revolta țăranilor în fața burghezilor – am crezut că am depășit retorica asta de la jumătatea secolului XIX, nici afirmarea statului ca sustragere din proiecte precum Uniunea Europeană. Mi se pare o glumă bună să vrei să fii suveran, când nu poți să faci dovada suveranității propriei rațiuni și te lași condus de sentimente, de emoții, de ficțiuni”, subliniază Iliescu.
România are nevoie de o revoluție a gândirii
Fostul președinte propune o direcție radical diferită: în locul unei reacții viscerale, România ar trebui să adopte o nouă cultură a gândirii, bazată pe rațiune și profesionalism. Iliescu evocă momentul în care, la începutul mandatului său, l-a întrebat pe istoricul David Prodan cum ar trebui să reprezinte țara în străinătate.
„O revoluție a gândirii nu ar strica deloc României: România în care Inteligența e suverană, asta ar fi, cu adevărat, o formă de progres cultural și moral. Îmi amintesc în primii mei ani de Președinție, când am avut primele ieșiri în străinătate. Erau delegații oficiale în care singura mea problemă era cum să reprezint România mai bine. I-am cerut la un moment dat sfatul acad. David Prodan, care mi-a răspuns absolut simplu și nobil: «să reprezinți România cu demnitate».
Și atunci am înțeles că ceea ce pricep unii astăzi prin suveranitate nu e nimic altceva decât un respect natural pe care îl primești atunci când te duci și spui că reprezinți România demn, liber, integru, inteligent”, spune fostul președinte.
Revirimentul extremei drepte este o formă de teribilism periculos
Fostul președinte susține că trebuie să abordăm lucrurile dialectic: după valul extremei stângi, reprezentat de ceaușism și nuanțele sale, a urmat o perioadă de simpatie pentru extrema dreaptă, marcată însă de incoerențe ideologice. El așteaptă acum, după 35 de ani, o dorință autentică pentru democrație.
Nu îl surprinde revirimentul extremei drepte, care atrage audiențe diferite, mai ales tinerii care nu au cunoscut represiunea legionară sau lagărele și nu înțeleg ce înseamnă să trăiești sub o astfel de amenințare. De asemenea, avertizează că social media poate radicaliza involuntar, explică fostul șef de stat.
„Cred că trebuie să privim lucrurile mai dialectic. Am avut un val de extremă stângă – ceaușismul, cu toate mutațiile lui, inclusiv unele accente de dreapta – a venit un val de simpatie pentru extrema dreaptă – înțeleasă în tonuri foarte inconsistente ideologic – și aștept să ne vină ceea ce de 35 de ani trebuia să ni se prezinte ca o nevoie instinctivă: setea pentru democrație.
Nu mă surprinde nimic din istorie și cu atât mai puțin acest reviriment al extremei drepte, care e recuperată diferit de bazine de audiență foarte diferite în experiența lor istorică. Unii dintre cei mai tineri, care îmbrățișează extrema dreaptă, o fac pentru că nu au trăit sub persecuția legionară, nu știu ce înseamnă lagărul, gulagul, fiecare clipă trăită ca ultima doar pentru că cineva crede că nu meriți să trăiești, din pricina etniei sau religiei tale. Uneori nici nu își dau seama că social-media te face extremist, fără să vrei”, explică fostul șef de stat.
Cine sunt simpatizanții actuali ai extremei drepte
Fostul președinte observă că susținătorii extremei drepte provin din trei grupuri: tineri neexperimentați, generația de mijloc dezamăgită de stânga și vârstnicii indiferenți, toți uniți de dezamăgirea față de democrație.
Cei de vârstă mijlocie, căutând soluții după ce statul minimal a eșuat, s-au deplasat spre dreapta, fără să recunoască însă radicalismul actual. Vârstnicii, mai puțini, se alătură din indiferență, dorind doar ceva diferit, chiar dacă nu-i interesează consecințele.
Astfel, extrema dreaptă atrage dezamăgiți, rătăciți social-democrați și fanatici ai naționalismului radical, deși nimeni nu-și asumă această etichetă, subliniază Iliescu.
„Cei de vârste medii se duc în extrema dreaptă a spectrului politic pentru că s-au tot deplasat de la centru spre dreapta în căutarea unei salvări. Statul minimal, paznic de noapte, a eșuat, dar vor un capitalism care să îi servească în egalitatea de oportunitate, sunt dezamăgiți de stânga care nu a compensat inegalitățile sociale și nici nu le-a redus, dar tot migrând la dreapta s-au trezit într-o extremă pe care nu o recunosc și care pozează într-un radicalism mai docil.
Cei mai vârstnici, puțini de altfel, se duc la dreapta dintr-o indiferență: să avem și ce nu am mai avut în ultimul timp, «după noi, poate să vină potopul». Așa că simpatizanții extremei dreapta sunt rătăciții și dezamăgiții social-democrației, la care se adaugă fanaticii purismului radical, extremist, care îmbracă naționalismul excentric și superficial. Ați văzut însă că niciun extremist de dreapta nu se recunoaște ca atare”, punctează Iliescu.
Antisemitismul renaște sub masca conspirațiilor
Ion Iliescu condamnă cu fermitate orice tentativă de reabilitare a regimului Antonescu și amintește motivul pentru care a înființat comisia Iliescu-Wiesel: combaterea negaționismului și a antisemitismului.
„Dacă te și pricepi cât de cât la istorie sau ai un minimum de bun simț în judecățile sociale, vei vedea repede că discursul extremei drepte este performativ contradictoriu. Nu poți să fii religios (ceea ce se traduce ca fiind tolerant, blând, solidar) și să fii antisemit.
Nu poți să fii de extremă dreaptă și pro-rus. Sunt niște deviații ideologice amestecate și atât de ridicole încât vreau să vă spun că cei cu adevărat de extremă dreapta, sunt puțini. La bază, cei care pozează în bazinul extremei drepte sunt niște teribiliști”, afirmă fostul președinte.
Iliescu insistă că antisemitismul de azi are două surse: vechiul filon extremist al secolului XX și conspiraționismul alimentat de social media.
Patriotismul autentic ține de competență și viziune, nu folclor politic
La noi patriotismul se activează cam ca beculețele de Crăciun, periodic, festiv și complet rupt de priză în restul anului. Se confundă cu discursul găunos, cu simboluri fluturate agitat în fața camerelor și cu o frustrare surdă că România nu s-a ridicat la înălțimea visurilor.
„Patriotismul nu implică români care să defileze prin corporații în ie și ițari, nici geografii mistice, dacopatie sau suveranitatea vlahilor. România a mai confruntat asemenea derapaje pe timpul lui Vadim, dar partidele au avut o maturitate de a depăși retorica asta pătimașă și populistă.
Ceea ce m-aș bucura să revăd și acum. Un patriot e cel care se raportează la istorie cu bunele și relele ei, care respectă prezentul și viitorul doar pentru că ele depind de un trecut care nu se poate schimba. Vom fi patrioți când vom avea instinctul istoriei și nu vom pescui din ea doar elementele confortabile sau dezirabile. Nimeni, dacă vă uitați atent la felul în care opinia publică se insinuează ca un arbitru de conștiință, dar nimeni nu rămâne netăvălit din istoria noastră. Toți eroii, orice ar însemna asta, mai devreme sau mai târziu, sunt puși la colț, toți călăii sunt lăudați, mai tare sau mai încet. Or asta nu este normal”, a mai declarat fostul președinte
Pentru Iliescu, adevăratul patriotism nu are nimic de-a face cu lozincile sau cu teatralizarea sentimentului național. În schimb, el propune o definiție tehnocrată a patriotismului prin care profesioniștii sunt lăsați să construiască un viitor echitabil.
„Patriotismul nu e lozincă, nu e retorică, ci competență. Patriotismul bun, corect, e cel în care profesioniștii sunt lăsați să își facă treaba, la momentul potrivit și la locul potrivit. Patriotismul e așadar o atitudine foarte tehnocrată în fața viitorului, pe care îl construiești lăsând talentele să se pronunțe. Repet, patriotismul înseamnă competență și șanse egale. Nu e suficient să îți iubești țara, trebuie să te și pricepi la a o iubi: adică a o servi. Dar la noi patriotismul e confundat cu atitudini patriotarde, e o modă care se activează o dată la patru sau la cinci ani în mintea celor care, frustrați că România nu e cum și unde și-ar fi închipuit, transformă resentimentul în voință politică”, declară fostul președinte.
Este o formă discretă de responsabilitate, nu o criză de identitate cu accente folclorico-politice. Iubești România? Foarte bine. Dar poate că nu ar strica să și știi ce faci cu iubirea aia. Altfel tot ce rămâne este un surogat de devotament, reciclat din patru în patru ani și ambalat în staniol electoral.
Patriotismul matur nu se măsoară în costume tradiționale purtate demonstrativ prin open space-uri și nici în invocări ale unor mitologii naționaliste reciclate. România a mai traversat episoade de exaltare identitară, dar a avut și momente de luciditate politică, când discursul populist a fost depășit cu discernământ. Astăzi, provocarea e aceeași: să cultivăm un atașament față de țară care nu falsifică trecutul și nu instrumentalizează simbolurile.
„Patriotismul nu implică români care să defileze prin corporații în ie și ițari, nici geografii mistice, dacopatie sau suveranitatea vlahilor. România a mai confruntat asemenea derapaje pe timpul lui Vadim, dar partidele au avut o maturitate de a depăși retorica asta pătimașă și populistă.
Ceea ce m-aș bucura să revăd și acum. Un patriot e cel care se raportează la istorie cu bunele și relele ei, care respectă prezentul și viitorul doar pentru că ele depind de un trecut care nu se poate schimba. Vom fi patrioți când vom avea instinctul istoriei și nu vom pescui din ea doar elementele confortabile sau dezirabile. Nimeni, dacă vă uitați atent la felul în care opinia publică se insinuează ca un arbitru de conștiință, dar nimeni nu rămâne netăvălit din istoria noastră. Toți eroii, orice ar însemna asta, mai devreme sau mai târziu, sunt puși la colț, toți călăii sunt lăudați, mai tare sau mai încet. Or asta nu este normal”, a mai declarat fostul președinte.
Când umanitatea devine alegerea supremă în fața urilor care ne separă
Respectul autentic pentru istorie presupune acceptarea complexității sale, nu selectarea convenabilă a unor fragmente. Când o societate confundă eroismul cu marketingul și condamnarea cu uitarea, riscă să piardă nu doar reperele trecutului, ci și direcția viitorului.
Suntem recunoscători că am scăpat de Ceaușescu, dar nu suferim pe cei care au făcut posibil acest „miracol”. Ba chiar îi punem la zid mai aprig decât pe torționarii de serviciu ai epocii comuniste. Patriotismul românesc pare să funcționeze pe bază de emoție de moment și oportunism ideologic. Ne aprindem repede, uităm și mai repede. Trăim un patriotism de weekend: selectiv, fără memorie și mereu gata să se rebranduiască după cum bate vântul dinspre Bruxelles sau Washington.
„Pe de altă parte, vedeți inclusiv atitudinea față de Revoluție. Ne iubim libertatea, dar ne demonizăm Revoluția. Ne bucurăm că am scăpat de comunism, dar îi blestemăm pe cei care ne-au eliberat de anii negrii ai ceaușismului mai mult decât pe Ceaușescu și acoliții lui. Patriotismul nu e resentimentarism, nici dragoste contrafăcută pentru figuri politice de care ne delimităm când ni se pare că ceva mai progresist apare la orizont. Suntem o societate destul de inconsistentă și în iubire, și în ură, și asta ne face patrioți de ocazie”, a afirmat Iliescu.
