În cadrul reuniunii Comunității Politice Europene, de la Chișinău, președintele Klaus Iohannis a ținut un discurs despre contextul politic prin care trece lumea.

„(…) Îmi face o deosebită plăcere să particip la acest al doilea Summit al Comunității Politice Europene, cu atât mai mult cu cât ne aflăm aici, în Republica Moldova.

Ceea ce este ilustrativ pentru vocația europeană a Republicii Moldova și pentru seriozitatea eforturilor de reformă dedicate aderării sale la Uniunea Europeană. De asemenea, demonstrează concentrarea atenției asupra întregii Vecinătăți Estice și a regiunii Mării Negre.

Trebuie să fim din ce în ce mai conștienți de provocările geostrategice la adresa unor țări precum Ucraina și Republica Moldova. Doresc să profit de această ocazie pentru a saluta prezența președintelui Zelenski, astăzi.

Domnule președinte, suntem uniți și solidari în sprijinul puternic pentru Ucraina și poporul său care sunt, în continuare, ținta atacurilor nemiloase ale Rusiei. Agresiunea militară împotriva Ucrainei constituie cea mai disruptivă perioadă de după Războiul Rece” a spus președintele României.

Sprijin pentru popoarele care au ales democrația

Iohannis a subliniat importanța susținerii popoarelor care au nevoie să-și protejeze integritatea teritorială și independența.

„Ne revine responsabilitatea, în calitate de Comunitate a statelor democratice europene, să răspundem acestui moment istoric și să îi susținem pe cei mai vulnerabili dintre noi. Aceste state au ales calea democrației pentru a-și proteja independența, suveranitatea și integritatea teritorială, susținând valorile care au stat mereu la baza luptei noastre pentru libertate și democrație.

În acest context, doresc să salut eforturile conducerii de la Chișinău pentru gestionarea a două provocări majore: prima vizează procesul de reforme necesare pentru integrarea în Uniunea Europeană, iar a doua vizează combaterea amenințărilor hibride prin care se urmărește compromiterea stabilității și a rezilienței.

România a oferit sprijin crucial pentru gestionarea acestor provocări: prin oferirea de expertiză în afaceri europene, pentru a accelera procesul de reforme și a iniția negocierile de aderare la UE, în acest an; prin acordarea de asistență financiară și sectorială substanțială” a spus Klaus Iohannis.

Moldova nu este singură!

„Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, lansată de România alături de Franța și Germania, noul regim de sancțiuni adoptat de Uniunea Europeană cu primele listări de persoane care au acționat împotriva stabilității statului și noua Misiune de parteneriat a UE în Republica Moldova sunt alte exemple concrete ale sprijinului nostru. Așadar, doresc să le transmit un mesaj tuturor cetățenilor Republicii Moldova: nu sunteți singuri! Uniunea Europeană și ceilalți parteneri sunt aici, pentru Republica Moldova.

Consolidarea Republicii Moldova înseamnă și consolidarea rezilienței strategice a Europei. Ceea ce trebuie să facem este să oferim sprijinului nostru mai multă vizibilitate pentru cetățenii Republicii Moldova. Este important ca ei să constate o îmbunătățire concretă a vieții lor zilnice. Acesta este un element crucial pentru o poveste de succes a Republicii Moldova. (…) Summitul nostru trebuie să reafirme cu putere sprijinul nostru de neclintit pentru Ucraina și cetățenii săi pentru a învinge agresiunea rusească și a reclădi o pace bazată pe principiile Cartei ONU. Acest summit trebuie să fie, totodată, o expresie a capacității noastre comune de a promova pacea, stabilitatea și democrația în Europa și dincolo de Europa. Vă mulțumesc!