Iohannis provoacă cutremur! Cât de dispus este să renunțe la Cotroceni

Iohannis provoacă cutremur! Cât de dispus este să renunțe la Cotroceni
Publicat de Radu Andone la 20 iunie 2019, 18:45

Financial Times a susținut că Iohannis se numără printre favoriții în cursa pentru funcția de președinte al Consiliului European, alături de premierii liberali din Belgia și Luxemburg, Charles Michel și Xavier Bettel, sau pemierul socialist din Portugalia, Antonio Costa.

Președintele Klaus Iohannis a refuzat să comenteze informația privind posibila sa numire în funcția de președinte al Consiliului European. ”Nu cred că e bine să comentăm zvonuri. Începem o negociere pentru postul de președinte al Comisiei Europene”, a spus Iohannis când a fost întrebat de un ziarist străin la Bruxelles despre aceste informații.

Faptul că nu a respins categoric această posibilitate a lăsat loc la speculații.

Dialogul complet:

Rep: ”Cât de mult vă place la Bruxelles? Ați lua în considerare o mutare permanentă, pentru că sunt persoane care au spus că ar fi bine să vă avem ca Președinte al Consiliului European?

Klaus Iohannis: Dacă aceasta este opinia cuiva, este în regulă, dar nu cred că este momentul să comentăm zvonuri. Am început negocieri pentru poziția de Președinte al Comisiei Europene și nu avem deocamdată progres suficient în aceste negocieri, așa că trebuie să mai așteptăm și să urmărim cum evoluează discuția astăzi, posibil mâine, posibil la finalul săptămânii viitoare. Suntem în faza negocierilor politice. Este prea devreme să spunem că va fi acesta, sau acela, sau altul. Să sperăm că toți vor fi de acord să avem negocieri rapide, pentru a avea cât mai repede numele pentru aceste poziții. Acesta ar fi cel mai bun rezultat – să negociem intens, dar să finalizăm aceste discuții într-o perioadă decentă de timp”.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.