„Faţă de acel comitet nu vreau să fiu sceptic, dar noi am avut un comitet, doar că el a fost sub coordonarea BNR. Acum vom avea un comitet sub coordonarea Guvernului. Pot să vă spun că eu nu o să fac un comitet sub coordonarea Administraţiei Prezidenţiale”, a declarat Klaus Iohannis, , la Bruxelles, întrebat dacă 2024 este un termen realist pentru adoptarea euro de către România.

El a menționat că dacă toate aceste comiţii şi comitete se adună într-un forum serios şi „se începe discuţie aplicată cu nişte măsuri concrete, fiindcă aici este vorba de lucruri concrete, nu de poveşti”, atunci sigur se poate lua în vizor anul 2024. 

„În acest moment şi temporar am ieşit din marja de conformare, dar lucrurile se pot corecta dacă se doreşte politic şi aici este nevoie de o voinţă politică guvernamentală, nota bene”, a spus Iohannis, citat de Agerpres.

Miercuri, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru înfiinţarea unei Comisii naţionale de fundamentare a planului de trecere la moneda euro, a declarat premierul Viorica Dăncilă, care a subliniat că acesta reprezintă pentru România cel mai important obiectiv după cel al aderării la UE.

„În cadrul şedinţei de astăzi vom discuta despre trecerea la moneda euro, după cum ştiţi, s-a vorbit despre acest lucru, dar nu am avut niciodată o perioadă stabilită pentru acest moment deosebit de important pentru ţara noastră”, a anunţat Viorica Dăncilă, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern.

„Consider că aderarea la moneda euro este cel mai important proiect după aderarea României la Uniunea Europeană. În consecinţă, printr-o ordonanţă de urgenţă vom înfiinţa Comisia naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro. Această comisie va avea rolul de a pregăti calendarul de intrare a României în Mecanismul Unic de aderare la moneda euro, precum şi acţiunile necesare pentru pregătirea economică, dar şi a societăţii româneşti pentru acest pas important”, a mai spus Dăncilă.

Această comisie va fi condusă de doi preşedinţi, primul-ministru şi preşedintele Academiei Române, şi, de asemenea, doi vicepreşedinţi – guvernatorul BNR şi vicepremierul pe probleme economice.