‘Sper ca această perioadă de încălzire să se termine şi să nu se mai facă refinanţări ale clienţilor unor bănci de către alte bănci. Sper ca refinanţarea să se termine cât de curând pentru că ea nu ajută la creşterea creditării. Sunt convins că băncile au în laboratoarele lor şi alte produse în afara celor destinate refinanţării. Sperăm să începem să dăm credite noi, să atragem noi clienţi, nu numai prin refinanţarea celor de la alte bănci’, a mai afirmat Gheţea.

Acesta a spus că nu vede ca în perioada următoare să fie răsturnări de situaţie în ierarhia băncilor, în urma crizei prin care trece şi sectorul bancar.

‘La nivelul de Top 10 băncile îşi vor păstra aceeaşi cotă de piaţă în perioada următoare. Asta nu înseamnă că nu vor fi fuziuni sau achiziţii, dar acestea vor fi la băncile mici’, a explicat preşedintele ARB.

În ceea ce priveşte o posibilă măsură administrativă din partea Băncii Centrale privind limitarea creditării în valută, Gheţea şi-a exprimat scepticismul.

‘Nu cred că se va găsi uşor o soluţie de limitare a creditului în valută prin măsuri administrative’, a spus acesta.

Pe de altă parte, referitor la proiectul de suprataxare a băncilor, Gheţea a reafirmat faptul că ARB continuă să respingă acesastă măsură.

‘Atâta vreme cât Statul român nu a plătit niciun cent pentru salvarea vreunei bănci nu văd de ce ar fi introdusă o asemenea taxă care ar duce la scumpirea costului creditelor, atât a celor vechi cât şi a celor noi’, subliniat preşedintele ARB.

De asemenea, acesta a spus că sunt necesare câteva modificări esenţiale la legea privind insolvenţa persoanelor juridice.