Într-un apel adresat lui Putin, Biden cere Rusiei să detensioneze situația legată de Ucraina
Sursă: Dreamstime
Andrew Roth și Dan Sabagh au scris o opinie pentru The Guardian cu privire tensiunile dintre Ucraina și Rusia, dar și impliarea Statelor Unite în acest proces. Potrivit acestora, președintele SUA a propus o întâlnire la vârf a celor doi lideri dată fiind îngrijorarea crescândă legată de întărirea forțelor armate rusești la frontiera cu Ucraina.
Joe Biden i-a cerut lui Vladimir Putin să renunțe la tensiunile cu Ucraina, dată fiind întărirea forțelor armate rusești la frontierele dintre cele două țări după anexarea Crimeii, scrie The Guardian.
Marți, în cursul unei convorbiri telefonice, Biden a propus ca, în următoarele luni, cei doi să se întâlnească într-o țară terță, evenimentul putând marca astfel prima reuniune la nivel prezidențial dintre SUA și Rusia după convorbirile lui Putin cu Donald Trump de la Helsinki, din 2018.
Potrivit declarațiilor Casei Albe, Biden a insistat pe problema legată de întărirea forțelor militare rusești la frontieră, el “reafirmându-și sprijinul de nestrămutat față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei“.
Convorbirea telefonică a survenit la câteva ore după ce secretarul general al NATO ceruse Rusiei să pună capăt întăririi forțelor sale militare din jurul Ucrainei, calificând demersul drept “nejustificat, inexplicabil și extrem de îngrijorător“. Ucraina estimează că la frontierele sale au fost mobilizați peste 80000 de militari ruși, existând temeri legate de o eventuală invazie.
Liderii politici și șefii militari ruși au condamnat Statele Unite și alianța militară, acuzându-le că transformă Ucraina într-un ’butoi cu pulbere’ și provoacă tocmai această concentrare militară din partea rușilor.
O declarație a Kremlinului legată de convorbirea telefonică minimalizează avertismentele lui Biden legate de Ucraina. Declarația omite cu totul discuțiile celor doi lideri despre concentrarea militară rusească, limitându-se să precizeze doar că Putin a discutat cu Biden despre ‘criza internă din Ucraina’. Rusia pretinde că nu e implicată în conflictul din estul Ucrainei, deși în general separatiștii proruși sunt considerați aliați ai Moscovei.
Aceasta este cea de-a doua convorbire telefonică cu Putin de când Biden a preluat președinția. În privința obiectivului acestei concentrări militare a Kremlinului, analiștii sunt împărțiți, deși unii dintre ei consideră că ea e o provocare la adresa Administrației Biden și un avertisment prin care se cere ca interesele Rusiei să nu fie ignorate.
Biden s-a declarat totodată îngrijorat și de campania de piraterie informatică a Rusiei, precum și de amestecul în alegeri. Kremlinul afirmă că cele două părți au discutat și despre războiul din Afganistan, despre criza provocată de schimbarea climei și despre negocierile pe tema programului nuclear iranian.
Scopul întrevederii lui Joe Biden
S-au oferit puține detalii în privința unei eventuale întrevederi, pe care Biden a propus-o pentru următoarele luni cu scopul de “a consolida împreună cu Rusia niște relații care să răspundă intereselor SUA”. Nici Casa Albă și nici Kremlinul nu au precizat dacă Putin a fost de acord cu întâlnirea.
Demersul lui Biden pare să aibă drept scop mai degrabă prevenirea unui dezastru, decât căutarea unei breșe de ordin diplomatic cu Putin. În urma convorbirii, un purtător de cuvânt al Casei Albe a făcut o modestă prognoză în privința relațiilor cu Kremlinul. “Ceea ce dorim să obținem este ceva previzibil și stabil. Nu căutăm atât să stabilim o încredere, cât să asigurăm o previzibilitate și o stabilitate”, le-a spus reporterilor secretara de presă a Casei Albe, Jen Psaki.
Dacă o întrevedere între liderii americani și ruși va avea totuși loc, ea se va deosebi mult de convorbirile aiurite dintre Putin și Trump, din 2018. La o conferință de presă ulterioară convorbirilor, referindu-se la amestecul Rusiei în alegeri, Trump a ajuns să țină partea lui Putin împotriva propriului FBI. “Președintele Putin spune că nu e vorba de Rusia. Nu văd niciun motiv pentru care ar fi vorba de ea”, a spus el atunci.
Biden s-a întâlnit cu Putin în calitate de vicepreședinte, în 2011, când se pare că i-a spus că nu revine la președinție, subliniind: “Nu cred că aveți suflet”. Luna trecută, Biden a răspuns afirmativ unui jurnalist care l-a întrebat dacă el îl consideră pe Putin ‘un criminal’. Putin a răspuns prin a-i ura lui Biden ‘sănătate’, iar mulți ruși au crezut că el a făcut aluzie la vârsta înaintată a lui Biden.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




