Interzicerea sălilor de jocuri de noroc. Măsura care se pregătește: O decizie responsabilă

Interzicerea sălilor de jocuri de noroc. Măsura care se pregătește: O decizie responsabilă

SURSA FOTO: Dreamstime - Jocuri de noroc

Publicat de Alexandra Iana la 4 martie 2026, 14:47

Autoritățile locale din municipiul Buzău ar putea interzice treptat funcționarea sălilor de jocuri de noroc cu aparate tip slot-machine. Un consilier independent și reprezentanții USR au inițiat proiecte separate care prevăd stoparea emiterii și prelungirii autorizațiilor pentru astfel de spații, iar demersul este susținut și de liderii PSD la nivel local.

Proiect pentru eliminarea treptată a sălilor de jocuri

Un proiect de hotărâre inițiat de consilierul independent Laurențiu Stîlpeanu propune încetarea acordării și prelungirii autorizațiilor de funcționare pentru sălile cu aparate tip slot-machine din municipiul Buzău.

Măsura ar urma să fie aplicată progresiv, pe măsură ce autorizațiile existente expiră, fără a afecta activitățile care funcționează în prezent.

Potrivit inițiatorului, obiectivul proiectului este reducerea impactului social negativ generat de jocurile de noroc și protejarea comunității.

„Nu este o măsură împotriva mediului de afaceri, ci o decizie responsabilă pentru protejarea tinerilor şi a familiilor, prevenirea dependenţei de jocuri de noroc, îmbunătăţirea climatului social din cartiere, reducerea impactului negativ asupra comunităţii.

Proiectul respectă cadrul legal în vigoare şi nu afectează retroactiv autorizaţiile existente. Este o măsură administrativă aplicată pentru viitor, în interesul buzoienilor”, a transmis consilierul Laurenţiu Stîlpeanu.

USR propune interzicerea jocurilor de noroc în spațiile fizice

În paralel, consilierii USR din Consiliul Local Municipal Buzău au lansat o inițiativă similară, prin care solicită interzicerea activităților de jocuri de noroc în spațiile fizice din oraș.

Consilierul local Florin Drăgulin susține că fenomenul are consecințe grave asupra comunității și afectează în special persoanele vulnerabile.

„Jocurile de noroc au un impact profund negativ asupra societăţii: distrug vieţi, ruinează familii, generează dependenţă şi împing persoane vulnerabile spre datorii şi marginalizare. În multe cartiere din Buzău, prezenţa sălilor de jocuri a devenit un factor de risc social, afectând în special tinerii şi familiile cu venituri reduse. Legea este de partea oamenilor. Acum rămâne să vedem dacă şi partidele din Consiliul Local sunt de partea buzoienilor.

Proiectul pe care l-am depus este un test de responsabilitate pentru întreaga clasă politică locală. Buzăul are nevoie de un oraş mai sigur, mai sănătos şi mai demn, iar eliminarea păcănelelor din spaţiile fizice este un pas necesar în această direcţie”, a precizat, prin intermediul unui comunicat, consilierul local al USR, Florin Drăgulin.

PSD susține eliminarea jocurilor de noroc din orașe și comune

Înainte de depunerea celor două proiecte, reprezentanții PSD au anunțat că susțin eliminarea jocurilor de noroc din interiorul localităților.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, declara anterior că astfel de activități nu ar trebui să existe în oraș.

Liderul PSD Buzău, Romeo Lungu, a cerut primarilor și consilierilor locali din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, dar și din restul județului, să adopte hotărâri prin care jocurile de noroc să fie eliminate din interiorul localităților.

„Jocurile de noroc au devenit o problemă serioasă pentru multe familii din judeţul Buzău. În spatele acestor activităţi sunt dependenţă, datorii şi situaţii care afectează stabilitatea familiilor şi viitorul copiilor. Efectele se văd în comunitate şi nu pot fi ignorate.

Solicit primarilor şi consilierilor locali din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, dar şi din restul judeţului, să iniţieze şi să voteze hotărâri pentru eliminarea jocurilor de noroc din interiorul oraşelor şi comunelor. Dacă operatorii doresc să îşi continue activitatea, o pot face în afara zonelor urbane, pe cheltuiala proprie, fără a afecta viaţa comunităţii.

Voi susţine orice iniţiativă administrativă sau legislativă care are ca obiectiv limitarea sau eliminarea acestui fenomen din judeţul Buzău”, a anunţat Romeo Lungu.

Consiliile locale pot decide asupra jocurilor de noroc

Inițiativele locale vin în contextul unei ordonanțe de urgență a Guvernului care întărește rolul autorităților locale în autorizarea activităților de jocuri de noroc.

Actul normativ prevede că administrațiile locale pot stabili taxe anuale pentru operatorii de jocuri de noroc și pot decide, prin hotărâri de consiliu local, dacă astfel de activități pot funcționa pe teritoriul unității administrativ-teritoriale.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.