Cu o strategie bine pusă la punct, un sistem de valori și obiective comune centrate pe investiții și diversificarea portofoliul de servicii, International Alexander, business care a luat naștere în urmă cu 15 ani, a înregistrat o dezvoltare fulminantă. Compania cu capital 100% românesc, înființată de antreprenorul Simion Apreutese, specializată pe transportul rutier internațional de marfă, a înregistrat o creștere dinamică an de an. De exemplu, anul trecut a fost încheiat cu o cifră de afaceri de 55 milioane de euro, cu peste 20% mai mare decât cea raportată în 2016.

„Creșterea de două cifre prezentă în mod constant în cifra de afaceri an de an denotă o creștere proporțională cu investițiile companiei și totodată cu creșterea cererii din sectorul de activitate“, ne-a explicat, succesul International Alexander, Loredana Dan, Business Development Manager al companiei. Deși nu există o cheie a succesului, Loredana Dan spune că reprezentanții companiei cred în puterea succesului „ce se constituie din ingrediente alese: know-how acumulat, informare și oameni specializați, comunicare, sistem de valori comun și obiective comune“.

 

Investiții în flotă și logistică

Pentru a putea acoperi cererea din sectorul în care activează, compania și-a planificat anul acesta un buget de investiții de 20-22 de milioane de euro. Investițiile sunt centrate pe mai multe segmente, cea mai mare parte fiind alocată în creșterea flotei cu 60 de capete tractor și 100 de remorci Huckepack. Totdată, compania va investi și în 10 unități transportoare, dedicatele transportului de vehicule. În ultimii ani, International Alexander a investit în terenuri cu o suprafață totală de aproximativ 500.000 mp situate în Arad, Timișoara, Sebeș, Sibiu și București, pe care ulterior a început dezvoltarea de depozite logistice. „O extindere semnificativă va fi și pe partea de depozite proprii. Am demarat proiectele de construcție pentru module de depozite în Timișoara, Sibiu și București“, spune Loredana Dan, cu mențiunea că investiția în prima fază a fost de circa 10-12 milioane euro.

„Mizăm pe clienții ce au decis externalizarea serviciilor de logistică și alături de care am reușit să demarăm proiecte importante, ce aduc valoare adăugată ambelor părți, clienții putându-se concentra și specializa pe partea de producție, iar noi să venim cu soluții logistice care să completeze fluxul“, dezvăluie o parte din strategie Loredana Dan. Ea menționează și extinderea la nivel european, precizând că de anul trecut compania deține filiale în Belgrad, Budapesta și Stuttgart, care se află într-un continuu proces de dezvoltare.

Mai mult, „având în vedere evoluția pozitivă a pieței de transport, care statistic tinde către creșterea volumelor în toate segmentele, suntem pregătiți să oferim și transport maritim și aerian“, spune Loredana Dan, cu mențiunea că International Alexander are deja departamente specializate în acest sens, iar pe partea de transport feroviar se află „în proces de analiză și dezvoltare de terminale proprii“.

Efectele unei infrastructuri rutiere deficitare

Deși sediul social este în vestul țării, acolo unde cât de cât infrastructura rutieră a fost îmbunătățită în ultimii ani, compania se confruntă cu probleme. „În loc să eficientizăm și să ne bucurăm de oportunitățile ce le avem, prin lipsa de infrastructură involuăm și ne blocăm posibilitățile de optimizare a business-ului existent“, susține Loredana Dan. Potrivit ei, din cauza infrastructurii slabe, România pierde investitori strategici care ar putea crea noi locuri de muncă. Întrebată dacă proiectul RO-LA, derulat de compania CFR Marfă, prezintă interes pentru International Alexander, Loredana Dan a menționat că proiectul este o oportunitate și un mod de transport al viitorului. Până la o eventuală implementarea a transportului de camioane pe calea ferată, compania vrea să-și majoreze numărul de salariați de la aproape 900, cât are în prezent, până la 1.000 de persoane, la finele acestui an.

 

Suntem focusați să găsim soluții, să optimizăm și să aducem plus valoare partenerilor ce ne aleg ca furnizor de servicii de transport și logistică.
 Loredana Dan, Business Development Manager al International Alexander
 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în numărul 14 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 9-15 aprilie 2018

Te-ar putea interesa și: